Sunday , May 19 2024

O familie din Dolhești a fost înșelată de șase indivizi care au promis că îi vopsesc acoperișul casei

Doi soți din Dolhești le-au oferit 2.600 de lei unor indivizi necunoscuți care s-au oferit să le vopsească tabla de pe casă, însă după ce au dat cu un prim strat de vopsea aceștia s-au făcut nevăzuți 

politie

Deși în mod constant polițiștii promovează recomandări preventive, unii cetățeni, din dorința unui câștig material sau economisirii unor bani, ignoră aceste sfaturi și cad victime escrocilor.

În primele patru luni ale anului 2017, polițiștii au intensificat acțiunile de verificare și control în special pe drumurile comunale și județene din zona de sud a județului, pe căile de acces dinspre județele Iași și Neamț.

Au fost depistate peste 20 de vehicule care transportau diverse produse oferite spre vânzare (pături, plapume, oale, etc.) și peste 40 de persoane au fost introduse în bazele de date ale poliției.

Cu toate acestea, unii cetățeni cad încă pradă înșelăciunilor și furturilor din locu­ință tocmai din cauza faptului că intră în relații de afaceri cu infractorii și le permit acestora accesul în curți sau locuințe sub diverse pretexte.

La data de 5 mai 2017, în jurul orei 14.00, polițiștii din Preutești au fost anunțați prin 112 de către Elena Z., de 58 de ani, din comuna Dolhești, despre faptul că a fost înșelată de persoane necunoscute cu o sumă de bani pentru efectuarea unei lucrări de care nu este mulțumită. În urma cercetărilor făcute de oamenii legii a reieșit că în seara de 4 mai a.c., în jurul orei 17.00, soții Z. au auzit cum mai mulți indivizi treceau pe drum și strigau că vopsesc acoperișurile casei. Cei doi au ieșit imediat la poartă și după ce au discutat cu acei tineri necunoscuți, s-au înțeles să le vopsească acoperișul casei a doua zi.

În dimineața de 5 mai 2017, în jurul orei 08.30, șase tineri s-au prezentat să le vopsească acoperișul casei. S-au înțeles cu unul dintre tineri, Vali, alte date nefiind cunoscute de reclamanțI, pentru suma de 2.000 de lei. Pentru că nu a avut bani în casă, soțul femeii a mers și a scos bani de la un bancomat din municipiul Fălticeni, pe care i-a dat tânărului necunoscut, la întoarcere.

Ulterior, ceilalți tineri au vopsit aco­pe­rișul casei cu o vopsea pe care ei au ­de­nu­mit-o decapaj, culoare gri, suport pentru culoarea roșie. În acest timp, cel care a primit banii a plecat de la domiciliul so­ților Z.. După ce au terminat de vopsit acoperișul casei cu acel decapaj, tinerii respectivi i-au mai cerut persoanei vătămate 600 de lei, deoarece aceștia au afirmat că au folosit multă vopsea. Pentru că nu avea banii în casă, bărbatul a mers cu trei tineri în municipiul Fălticeni, a scos banii de la un bancomat și le-a dat acestora suma de 600 de lei.

Când s-a întors acasă și i-a spus soției că a mai dat suma de 600 de lei, aceasta a anunțat poliția prin apelul de urgență 112, reclamând că a fost înșelată de cei șase, întrucât nu au terminat lucrarea, respectiv vopsirea acoperișului cu acea vopsea roșie. In acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „înșelăciune”.

Polițiștii atrag încă o dată atenția cetă­țenilor să facă lucrări în gospodărie doar apelând la agenți economici autorizați sau cu sprijinul persoanelor cunoscute. Su­ce­venii sunt sfătuiți să nu faciliteze intrarea în curți sau locuințe a persoanelor necunoscute, infractorii voiajori apelând la diverse moduri de operare pentru a ajunge mai ușor la locațiile în care oamenii depozitează bani sau valori. (D.Z.)

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …