Friday , May 17 2024

O ceată de flăcăi din Dornești, săltată de DIICOT după ce, timp de trei ani, s-a folosit de o garnitură de tren pentru a introduce zilnic în țară uriașe cantități de motorină și țigări din Ucraina

Procurorii DIICOT spun că, în perioada 2017-2019, garnitura de tren folosită de către membrii grupării din Dornești pentru introducerea produselor de contrabandă, a efectuat în medie șase curse pe zi, cu aceiași conductori de tren. La un transport inculpații introduceau în țară un număr de 4 – 6 baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, precum și 1 – 2 tone de motorină pe zi. Motorina era comercializată imediat unor persoane de pe raza localității Milișăuți, deținătorii unor societăți cu profil agricol. După ce din 2017 până acum nu i-a deranjat nimeni de pe aici, săptămâna trecută procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Ialomița au efectuat 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ialomița și Suceava. Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.000 de litri de motorină, cinci instalații artizanale folosite la sustragerea de carburant, opt butelii cu gaz refrigerant, un pistol cu aer comprimat deținut fără autorizație și 200 de litri de ierbicid, aproximativ 2.500 de pachete cu țigări de contrabandă, 355.807 de lei, 71.650 de lire sterline, 31.430 de euro, 11.000 de dolari și 12 autoturisme. Joi, șase membri ai grupării din Dornești au fost arestați pentru 30 de zile de Tribunalul Ialomița

Patru membri ai clanului Bucevschi din Dornești
Patru membri ai clanului Bucevschi din Dornești

 

La data de 30 mai 2019, procurorii  DIICOT  – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea  pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Ruben Bucevschi, Betuel Bucevschi, Mihai Marian Bucevschi, Beniamin Bucevschi, David Gefry Bucevschi și Constantin Cristi Bucevschi, toți din comuna Dornești, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2017 – 2019, inculpatul Constantin Cristi Bucevschi a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Betuel Bucevschi, Beniamin Bucevschi, Ruben Bucevschi, David Gefry Bucevschi și Mihai Marian Bucevschi, având ca scop săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse petroliere și țigări provenind din spațiul extracomunitar și totodată a desfășurat activități de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare de astfel de bunuri.

Din investigațiile efectuate și probele administrate până în prezent a rezultat faptul că membrii grupului infracțional au achiziționat din Ucraina și transportat pe teritoriul României, prin intermediul conductorilor de tren, cantități importante de  țigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, precum și motorină, în vederea comercializării acestora.

Astfel, inculpații preluau marfa de contrabandă, pe care o depozitau inițial într-un imobil dezafectat, situat în apropierea căii ferate, urmând ca ulterior marfa să fie încărcată și transportată la persoanele interesate și foarte atent verificate de către membrii grupării.

S-a reținut faptul că, garnitura de tren folosită de către membrii grupului pentru introducerea produselor de contrabandă, a efectuat în medie șase curse pe zi, cu aceiași conductori de tren, iar la un transport inculpații introduceau în țară un număr de 4 – 6 baxuri cu țigări de proveniență ucraineană, precum și 1 – 2 tone de motorină pe zi. Motorina era comercializată imediat unor persoane de pe raza localității Milișăuți, deținătorii unor societăți cu profil agricol.

Pentru a asigura succesul activităților infracționale, membrii grupului infracțional organizat au modificat elemente și componente de caroserie ale autovehiculelor destinate transportului de țigări, pentru a disimula existența în interior a acestora.

S-a reținut faptul că, inculpații Betuel Bucevschi, Beniamin Bucevschi, Ruben Bucevschi, David Gefry Bucevschi, Constantin Cristi Bucevschi, sub coordonarea directă a inculpatului Mihai Marian Bucevschi, aveau rolul de a prelua produselor extracomunitare de la garniturile de tren, de a le transporta la imobilul aparținând lui Mihai Marian Bucevschi, precum și la diferiți clienți, de a asigurara paza sau de a intermedia comercializarea acestora la prețul stabilit de Mihai Marian Bucevschi.

De asemenea, în urma cercetările efectuate de polițiști și procurori, s-a constatat faptul că inculpatul B.B. avea rolul de a ține legătura cu conductorii trenurilor, de a asigura paza și transportul motorinei la imobilul aparținând inculpatului Mihai Marian Bucevschi, precum și de a transporta țigările de contrabandă la locuința sa, țigări pe care ulterior le comercializa către terțe persoane.

La data de 29 mai 2019, s-a procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitarei în care se aflau inculpații B.B. șI B.D.G., în autoutilitară fiind descoperită cantitatea de aproximativ 2.400 de litri de motorină.

Tot la data de 29 mai 2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Ialomița au efectuat 13 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ialomița și Suceava, fiind puse în executare 10 mandate de aducere.

Cu ocazia efectuări perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.000 de litri de motorină, cinci instalații artizanale folosite la sustragerea de carburant, opt butelii cu gaz refrigerant, un pistol cu aer comprimat deținut fără autorizație și 200 de litri de ierbicid, aproximativ 2.500 de pachete cu țigări de contrabandă, 355.807 de lei, 71.650 de lire sterline, 31.430 de euro, 11.000 de dolari, șase telefoane mobile și patru cartele SIM.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, prin indisponibilizarea a 12 autoturisme.

La data de 30 mai 2019, inculpații reținuți au fost prezentați Tribunalului Ialomița cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2019, instanța de judecată a admis cererea formulată de către procurorii DIICOT  – Biroul Teritorial Ialomița.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul cadrelor de jandarmi. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (O.S.)

 

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …

One comment

  1. Pupatai sub coada astia de la obiectiv ca tot iei o sa ramina si cu voi ca sa aveti ce prezenta.Nui mai lingeti atita ca tot iei sint lingeti pe astia care fura bani statului.Aici nu este nimic al statului roman doar bagare in seama Diicot.