Thursday , May 9 2024

Noul manager al Spitalului Județean Suceava, colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu, a început reorganizarea unității spitalicești

Acesta a ocupat până acum funcția de director medical al Spitalului Militar de Urgență ”Regina Maria” din Brașov.

Colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu (foto: newsbv.ro)

  După o ședință de mai bine de trei ore cu fosta conducere a Spitalului Județean Suceava, noul manager, colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu, a început reorganizarea activității în unitatea spitalicească. Se pare că se ia fiecare secție în parte și se întocmește o listă cu necesarul pentru perioada imediat următoare. Din declarațiile cadrelor medicale, la această oră se încearcă repartizarea medicilor și a asistentelor pe secții, fiind departamente care nu au nici măcar asigurat serviciul de gardă pentru această noapte.

Colonelul medic Daniel Ionuț Derioiu a fost până acum directorul medical al Spitalului Militar de Urgență ”Regina Maria” din Brașov. Acesta a venit împreună cu o echipă formată din încă trei medici militari. Reamintim că în cursul zilei de astăzi urmează să ajungă la Suceava încă 20 de medici, de diferite specialități, din București și din țară, care vor ajuta cadrele medicale sucevene să iasă din această criză care pare fără rezolvare. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Ștrandul se va deschide pe 15 mai, dacă vremea nu va fi capricioasă

Ștrandul Sucevei ar putea fi deschis la data de 15 mai. Un anunț în acest …

No comments

  1. CINSTE LUI! Un militar nu va fugi niciodată pe ușa din spate când da de greu, acum se vad doctorii care au ajuns cu pile și relatii în posturi cheie, ii cunoașteți prin faptul ca fug ca nemernicii și nu își asuma responsabilitatea. Au rămas doar doctorii care au muncit din greu. BRAVO LOR!!!

  2. ACEST LUCRU TREBUIA FACUT MAI DEMULT .TREBUIE SPARTA MAFIA LUI FLUTUR SI ACOLITILOR LUI . ACESTI TREBUIE URGENT DEFERITI JUSTITIEI SI CONDAMNATI .

  3. GAZDOIU MACOVEI

    Pentru a reduce numarul de pacienti cu corona virus, sau suspecti
    de acest virus, spitalul Suceava trebuie evacuat total de pacienti
    si de cadre medicale pentru a se face o dezinfectie totala si eficienta. Bolnavii trebuie mutati in statiuni montane izolate departe de oras. statiuni care si asa nu mai au activitate

    Cu stima,

    Gazdoiu Macovei Mitocu Dragomirnei