Friday , April 26 2024

Moment cultural realizat de elevii Şcolii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei la prăznuirea ocrotitorului Mănăstirii Dragomirna, Sfântul Iacob Persul

Proiectul educațional ,”Sfântul Paisie, un cuvios cu inimă de copil” a reprezentat pentru copiii Şcolii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei un început frumos în colaborarea cu maicile Mănăstirii Dragomirna. După prăznuirea Sfântului Isihast Paisie de la Neamț pe data de 15 noiembrie a.c., elevii au pregătit un moment cultural dedicat sărbătoririi Sfântului Iacob Persul, în data de 27 noiembrie, când obștea mănăstirii sărbătorește 395 de ani de la aducerea sfintelor sale moaște la Mănăstirea Dragomirna.

După oficierea sfintei liturghii, elevii au ascultat cuvântul de învățătură privind viața Sfântului Iacob Persul și au pus în valoare scenică interpretarea rolurilor din sceneta scrisă de Stareța mănăstirii, Stavrofora Maria Magdalena Gherghină. Credincioșii participanți la slujbă au urmărit cu emoție programul cultural-religios, la final copiii fiind aplaudați și recompensați cu daruri din partea Maicii starețe, a consilierului eparhial Cristi-Gabriel Hurjui și a enoriașilor.

Cadrele didactice coordonatoare ale grupului de elevi, prof. de religie Marcian Petruța, consilierul educativ al școlii prof. Logigan Daniela și directorul școlii Gimnaziale Mitocu Dragomirnei prof. Timofte Mărioara-Alina, aduc alese mulțumiri Mănăstirii Dragomirna și Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru frumoasa colaborare și promit continuitate și consecvență în educarea religioasă a copiilor din comună.

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …