Tuesday , May 14 2024

Ministrul Transporturilor: TAROM va opera curse pe Aeroportul Suceava incepand din 12 noiembrie

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Ioan Catalin Nechifor, a declarat  ca Aeroportul de la Salcea va fi inaugurat oficial pe 25 octombrie. Aeroportul sucevean este considerat cel mai modern din Romania, dupa Otopeni

aeroport schita [800x600]


Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a dat asigurari, sambata, la Suceava, ca pe Aeroportul ”Stefan cel Mare” se vor opera curse regulate cu compania TAROM incepand din 12 noiembrie, fara a preciza frecventa acestora.
El a vizitat aeroportul de la Salcea si s-a declarat multumit de stadiul lucrarilor si modul in care s-a derulat investitia. Matache a apreciat, totodata, arhitectura aeroportului sucevean care imbina fericit lemnul, sticla si betonul, reusind sa pastreze astfel specificul local al zonei cu cea mai mare suprafata impadurita din tara.
Ministrul a subliniat potentialul de atragere a pasagerilor din alte cateva judete vecine, dar si din Ucraina, fapt ce poate facilita negocierile cu operatorii de transport aerian care sunt interesati de un trafic cat mai mare de calatori.
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Ioan Catalin Nechifor, a declarat ca deschiderea oficiala a aeroportului se va face pe 25 octombrie, urmand ca din 12 noiembrie sa se reia zborurile Suceava-Bucuresti si retur cu TAROM. El a subliniat ca Aeroportul Suceava este ”cel mai bine dotat” aeroport din Romania, dupa Otopeni, si ca va fi ”motorul de dezvoltare” pentru regiunea Suceava-Botosani.
Totodata, directorul general al Aeroportului ”Stefan cel Mare”, Ioan Mariuta, a anuntat ca prima cursa privata, dupa modernizarea aeroportului, va sosi la Suceava pe 27 octombrie, de la Viena.
In ceea ce priveste sistemul de navigatie ILS, ministrul Matache a spus, dupa discutiile purtate cu conducerea ROMATSA, ca ar putea fi montat in doua luni.
Valoarea investitiei de la Aeroportul Suceava se ridica la 105 milioane lei. Lucrarile de modernizare la aeroport s-au realizat prin trei proiecte, unul finantat de ROMATSA, care instaleaza aparatura de control si trafic aerian, unul de modernizare a pistei si a sistemului de balizaj, finantat de Uniunea Europeana, si un altul de modernizare a aerogarii, cu fonduri de la CJ Suceava.
Prin proiectul cu finantare europeana, asigurata prin POS-Transporturi, s-a modernizat pista de rulare, balizajul, s-a construit un nou turn de control si s-a pregatit terenul in vederea amplasarii sistemului de navigatie.

Vezi si

ADU, AUR, PSD și REPER, obligate de Biroul Electoral Municipal Suceava să respecte legea privind afișajul electoral

Viceprimarul Lucian Harșovschi a reiterat avertismentul pe care l-a făcut la adresa formațiunilor politice care …

2 comments

  1. Cu prima cursa privat vin probabil unii la un sprit sau o vanatoare . Fara sistem ILS nu se poate ateriza pe ceata si nu poate functiona aeroportul in timpul racoros . Oricum , daca nu va fi trafic – si nu este – zborurile vor fi rare si nu se justica o asa mare cheltuiala pe bani publici .

  2. De centură, nimic ?! Păi parcă era proritate, acum ce s-a întâmplat?