Friday , April 26 2024

Lungu: reabilitarea Curții Domnești – proiect absolut necesar pentru o strategie de turism funcțională, care să facă corp comun cu Cetatea și Statuia lui Ştefan cel Mare

Pe data de 30 septembrie, vor avea loc la Primăria Municipiului Suceava discuții pe tema “Reabilitării Curții Domnești” la care vor participa, pe lângă proiectant, și specialiști de la Muzeu și ai Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național-Suceava. Un anunț în acest sens l-a făcut, ieri, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Potrivit celor precizate de edil, obiectivul proiectului îl constituie punerea în valoare a vestigiilor arheologice ale Curții Domnești, iar valoarea proiectului trebuie să se încadreze în 5.000.000 de euro. Este, de fapt, speranța Primăriei Municipiului Suceava că „pe ultima sută de metri” pot fi accesate fonduri europene nerambursabile din Programul Operațional Regional 2014 – 2020, destinate lucrărilor de reabilitare a monumentelor istorice – pentru cele din patrimoniul național (grupa A) suma maximă ce poate fi atrasă este de cinci milioane de euro.

„De aceea vom trata separat vestigiile cetății și zona parcului”, a declarat Ion Lungu. Accesul la Parcul Arheologic se va face din strada Domnească, lângă Liceul de Artă, iar accesul la Parcul public se va face din strada Domnească și strada Petru Rareș.

În zona vestigiilor se propun măsuri de conservare și restaurare pentru ruinele Palatului Domnesc și ale turnurilor – locuință și poartă. Amenajarea parcului public presupune: realizarea traseului străzii Curții Domnești; refacerea în zona de peluză a traseelor unor imobile sau hrube existente; realizarea unui amfiteatru înierbat, cu vedere spre Biserica Coconilor.

În cadrul acestui proiect se prevede un punct de intrare dinspre strada Curtea Domnească pentru vânzarea de bilete, muzeu, comercializare amintiri, o clădire cu parter și demisol. În această zonă se va realiza un iluminat arhitectural care va pune în valoare zidurile Curții Domnești, Casei Domnești, Turnului și a unor grupaje peisagistice de interes. „Este un proiect absolut necesar pentru punerea în valoare a istoriei orașului și realizarea unei strategii de turism funcționale, care să facă corp comun cu Cetatea de Scaun și Statuia lui Ştefan cel Mare și Sfânt”, a conchis Ion Lungu. (D.P.)

 

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …