Friday , April 26 2024

Numărul cazurilor de COVID-19 s-ar putea tripla în noiembrie. Spitalele de la Suceava și Rădăuți ar putea fi depășite de situație

In perioada următoare va fi înregistrată o creștere importantă a cazurilor Covid-19 în spitalele Suceava și Rădăuți. Aprecierea îi aparține managerului Spitalului Județean de Urgență îSfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea și a fost făcută în cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) al județului Suceava.

La nivelul județului Suceava există deja un număr de 300 paturi dedicate patologiei Covid-19 în cele două unități spitalicești. Aproximativ 100 cazuri forme asimptomatice și ușoare se află în spitalul suport Rădăuți, iar restul de 200 se regăsește în secțiile dedicate Spitalului Județean de Urgență Suceava, cu o capacitate în prezent de 225 locuri.

Conform unui comunicat al Prefecturii Suceava cu referire la discuțiile de la ședința CJSU, Analizele epidemiologice internaționale estimează pentru România un maxim de cazuri Covid-19 la sfârșitul lunii noiembrie, când se așteaptă o triplare a necesarului de paturi iar îîn acel moment este posibil să fie necesară o capacitate de cazare de aproximativ 900 de locuri, ambele spitale (Suceava și Rădăuți – n.r.) fiind depășite”. Printr-o decizie a DSP Suceava de a dedica 10% din fiecare unitate sanitară pentru patologia Covid-19, se obține un număr suplimentar de 260 paturi, aspect ce a fost discutat cu managerii tuturor unităților medicale din județ în ședințe anterioare ale CJSU.

Conform precizărilor reprezentanților spitalului județean, obținerea unei capacități suficiente de cazare și tratare a cazurilor Covid-19 presupune dedicarea unui număr mult mai mare de paturi în unele unități sanitare. în același timp, trebuie menținută o capacitate de tratare a patologiei non-Covid la nivelul județului în unitatea cea mai performantă, SJU Suceava fiind principala unitate spitalicească din județ, cu o capacitate de cazare de 1.200 locuri. SJU Suceava gestionează majoritatea patologiei acute medicale și chirurgicale din cadrul județului, respectiv 75% din patologia traumatică.

Potrivit dr. Alexandru Calancea, la nivelul județului Suceava există capacitatea de a gestiona ambele patologii atât Covid, cât și Non-Covid, dacă se urmărește aplicarea a două principii. Primul este utilizarea personalului medical cât mai adecvat tratării patologiei Covid, începând cu implicarea mai întâi a medicilor de boli infecțioase, apoi a medicilor din celelalte specialități medicale compatibile (pneumologia, medicina internă, nefrologia, gastroenterologia, neurologia, cardiologia, diabetologia). Al doilea este implicarea mai întâi a unităților sanitare mai puțin dotate cu aparatură sau personal pentru gestionarea urgențelor chirurgicale și obstetricale și la final a celor mai performante unități.

în prezentul context epidemiologic, analiza specialiștilor din SJU și a medicilor epidemiologi din cadrul DSP Suceava a fost de transformare progresivă a unităților din județ în sectoare Covid pentru formele ușoare. îConcluzia unanimă a fost că fără suportul și colaborarea unităților spitalicești din județ și în lipsa unui plan gradual care să asigure buna gestionare a resurselor umane și materiale, a pacienților diagnosticați Covid, Spitalul Județean de Urgență Suceava nu va putea asigura asistența medicală a cazurilor non-Covid”, se arată în informarea Prefecturii Suceava cu privire la discuțiile care au avut loc la ședința CJSU.

în contextul datelor prezentate de către managerii celor două spitale, prefectul județului a solicitat conducerii DSP Suceava să finalizeze activitatea de verificare și analiză a unităților medicale din județ până joi, și să transmită către Ministerul Sănătății propunerile de introducere în circuitul de gestionare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Astfel, în ședința CJSU al județului Suceava programată vineri, conducerea DSP va prezenta lista spitalelor din județ care vor prelua pacienţi Covid-19, inclusiv sectorul respectiv și numărul de paturi aferent la fiecare unitate medicală în parte.

Facem precizarea că toate acestea s-au discutat la o sedință de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava convocată, marți, 20 octombrie, ora 12:00, de prefectul Alexandru Moldovan și la care au participat ca invitați managerul Spitalului Județean de Urgență îSfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului suport Covid Rădăuți, Traian Andronachi și managerul general al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu. Discuțiile de la ședința de marți, 20 octombrie, au vizat situația la zi a locurilor disponibile pentru pacienții Covid-19 din cadrul Spitalului Județean Suceava și Spitalului Rădăuți, suport Covid, realizarea stocului strategic de materiale de protecție și stocului de medicamente, respectarea circuitelor pentru pacienții Covid și non-Covid, măsurile adoptate și măsurile de perspectivă. Analiza prezentată relevă faptul că situația epidemiologică la nivelul județului Suceava impune antrenarea și colaborarea tuturor factorilor decizionali de la nivelul județului. (Dan PRICOPE)

secretarasite

Vezi si

Liceul cu Program Sportiv Suceava și-a prezentat oferta educațională pe esplanada Casei de Cultură

Elevi și profesori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava au ieșit la mișcare în …