Saturday , April 27 2024

ÎPS Calinic: „Sporiţi-vă atenţia! Milostenia voastră să nu ajungă în mâinile unor săraci închipuiţi!”

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înalt Preasfințitul Calinic îndeamnă credincioșii să fie atenți către cine își îndreaptă faptele de milostenie. „Aşadar, sporiţi-vă atenţia, ca nu cumva milostenia voastră să ajungă în mâinile unor săraci închipuiţi! Păziţi-vă, să nu fiţi înşelaţi de cineva!”, este îndemnul cu care încheie ÎPS Calinic un recent avertisment, postat pe site-ul Arhiepiescopiei.

Contextul în care ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a transmis credincioșilor din județul Suceava – teritoriul administrativ al județului Suceava coincide cu jurisdicția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – că riscă să fie înșelați este însă acela în care aceștia ar răspunde poztivi solicitărilor de ajutor din partea unor persoane care pretind a fi slujitori ai altarului, dar asupra cărora există serioase dubii cu privire la calitatea de preot, precum și cu privire la identitatea ca atare a persoanelor în cauză . „În ultima perioadă s-au înmulţit solicitările de ajutor distribuite (îndeosebi) prin intermediul diferitelor reţele de socializare. Între acestea, se numără şi postări ale unor preoţi despre care nu avem certitudinea că ar fi preoţi hirotoniţi canonic, întrucât îşi schimbă periodic, şi chiar de la o zi la alta, identitatea. Şi, din păcate, nu sunt puţini, mai ales din rândul grupărilor parabisericeşti”, arată ÎPS Calinic într-un comunicat de presă postat pe site-ul Arhiepiscopiei.

În aceste condiții, chiriarhul locului a reiterat un nu foarte vechi îndemn pe care l-a mai adresat credincioşilor Arhiepiscopiei pe care o păstorește în sensul de a fi cu multă luare aminte atunci când sunt solicitaţi de persoane necunoscute să facă astfel de fapte de milostenie, fie în bani, fie în bunuri materiale. De această dată însă a fost făcută o trimitere la un citat care deși are peste 1.600 de ani vechime, își păstrează actualitatea, cu toate că nu se referă în mod neapărat la acele persoane „din rândul grupărilor parabisericeşti”, ci în general la cei care apelează la mila publică profitând de credulitatea unora. „Însuşi Sfântul Vasile cel Mare, a cărui milostenie faţă de săraci şi grijă faţă de bolnavi era de notorietate, atrăgea atenţia: „Negreşit, nu-i folositoare dărnicia acestei slujiri (a milosteniei) celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să înmoaie inimile oamenilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie, căci acordarea unor astfel de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate”. Este un avertisment încă din secolul al IV-lea”, arată ÎPS Calinic. (Dan PRICOPE)

secretarasite

Vezi si

 Bărbat din Șcheia, lăsat fără un telefon de 1.500 de euro de doi escroci  care l-au păcălit ”ca la carte”

Joi dimineață,  la sediul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-a prezentat  un bărbat de 31 …

No comments

  1. Faceti milostenie numai la preoti omologati. Numai ei va pot intermedia stergerea pacatelor. Directionati banii numai la institutia biserica. Altfel se pierd venituri care trebuie sa ajunga la institutie. Sa nu se mai poata ridica ziduri? Virusul, bata-l vina! A adus pierderi institutiei.