Saturday , May 11 2024

Ion Lungu: A fost depus proiectul pentru viitorul parc fotovoltaic al Sucevei

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat miercuri, 6 decembrie, că a fost depus la Ministerul Energiei proiectul pentru viitorul parc fotovoltaic, care se va întinde pe o suprafață de 32,2 hectare în zona fostei Termica.

Reamintim că în ședința ordinară din noiembrie a Consiliului Local Suceava a fost votat proiectul de hotărâre referitor la indicatorii tehnico-economici pentru prima etapă a proiectului de realizare a parcului fotovoltaic.

Potrivit proiectului de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu, valoarea proiectului „Parc Fotovoltaic – etapa I” se ridică la 40.157.573,74 lei, sumă eligibilă integral, iar TVA este de 7.596.502,48 lei. Aprobarea proiectului de hotărâre  a fost necesară pentru depunerea acestuia în vederea obținerii finanțării europene. Proiectul prevede montarea a 47.606 panouri fotovoltaice, iar puterea instalată va fi de 19.928 de MWh.

Primăria municipiului Suceava intenționează să acceadă la sursa de finanțare din cadrul Fondului pentru Modernizare, Program cheie 1: SRE și stocarea energiei – Sprijin pentru realizarea de noi centrale electrice și sisteme de încălzire-răcire bazate pe surse regenerabile de energie și pentru realizarea de capacități de stocare a energiei electrice, Apel de proiecte: Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum.

Parcul fotovoltaic va produce energia electrică necesară consumului pentru iluminatul public din oraș, pentru toate clădirile municipalității, sediul primăriei, școlilor și, abia în măsura în care este posibil, și pentru transportul electric. (O.S.)

Vezi si

Bărbat de 24 de ani din Șcheia, arestat pentru că a amenințat polițiștii veniți să aplaneze un scandal

Duminica trecută,  polițiștii din Șcheia au fost sesizați prin 112 de către M. Tiberiu despre …