Saturday , June 22 2024

Ioan Balan: “Nimeni nu trebuie să arate cu degetul spre Uniunea Europeană pentru reformele pe care românii le așteaptă de la clasa politică!”

În cadrul unei declarații susținute în plenul Camerei Deputaților, Ioan Balan, deputat PNL de Suceava, a arătat că, în anii trecuți, atunci când se adoptau politici mai puțin populare, unii se grăbeau să dea vina pe Uniunea Europeană și pe funcționarii de la Bruxelles – ”chipurile, că așa ne cere Uniunea Europeană!”.

“Ori de câte ori autoritățile române nu reușeau să finalizeze reforme sau proiecte, tot către Uniunea Europeană arătau cu degetul. Se pare că această tehnică de disculpare nu a fost abandonată nici astăzi și, în declarații politice sau în declarații de presă, ni se tot spune că UE ne cere să facem reforme structurale, că UE vrea un sistem corect de salarizare, că UE vrea să avem pensionari respectați, fără inechități în sistemul de pensii, că UE vrea să avem o asistență socială modernizată, că UE vrea să avem drumuri rapide și utilități, că UE vrea reformă în educație și în sănătate. De parcă noi nu am dori aceste lucruri normale, ci doar UE! Da. și UE ne cere să facem reforme, însă, reformele sunt așteptate și dorite, în primul rând, de către români. Românii sunt cei care așteaptă de la actuala clasă politică o lege echitabilă a pensiilor și recalcularea pensiilor, o lege modernă a salarizării, o lege a educației care să producă performanță în rândul elevilor și studenților, o legislație în domeniul sănătății care să asigure, în mod real, accesul tuturor românilor la servicii de sănătate, o infrastructură care să asigure o dezvoltare armonioasă a întregii țări, nu doar a unei părți, care să dea tinerilor oportunitatea să își găsească un loc de muncă bine plătit, potrivit competențelor lor. Așadar, românii cer și așteaptă aceste lucruri, iar cine invocă mofturile instituțiilor europene sau mai știu eu ce alte argumente, ori nu vrea să facă reformă, ori îi sfidează pe români”, a declarat Ioan Balan.

Conform acestuia, guvernul liberal condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă a reușit, până în prezent, să gestioneze o multitudine de crize, să asigure stabilitate economică și politică, să aloce un buget istoric investițiilor publice și, concomitent, să pună în mișcare reformele mult așteptate de români.

“Am toată încrederea că actuala coaliție de guvernare va reuși să mențină ritmul reformelor pe care, nu doar UE le cere pentru a debloca anumite plăți pentru România, ci pe care milioane de români le așteaptă. Modernizarea și dezvoltarea țării noastre vine și prin investiții publice, și prin consolidarea capitalului românesc, dar și prin realizarea unor reforme care să conducă la servicii publice de calitate, așa cum vedem în cele mai puternice state europene”, a mai spus deputatul PNL de Suceava Ioan Balan. (C.P.)

 

Vezi si

Gala Olimpicilor Ștefaniști 2024, la final de an școlar (FOTO)

Titlul de ELEVUL ȘTEFANIST AL ANULUI 2024, însoțit de distincția supremă a instituției,  DIPLOMA și …

One comment

  1. De remarcat proiectele de lege introduse de donmu Ioan care au fost adoptate si au produs schimbarile adanci in societatea romaneasca.
    Cum care proiecte?