Friday , April 26 2024

În urma contestației depuse la CAS, șapte localități sucevene vor avea câte un medic de familie, în plus

Comisia de contractare a modificat numărul minim de pacienți asigurați, înscriși pe liste, pentru a putea încheia contract cu medicii de familie respinși

Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Suceava a anunțat că cei șapte medici de familie refuzați la contractare, au depus contestație. Se pare că acești medici de familie care doreau să încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, aveau prea puțini pacienți înscriși pe liste. ”Motivul respingerii este nerespectarea prevederilor legale privind numărul minim de persone asigurate înscrise pe lista medicului de familie conform numărului aprobat prin Comisia pentru stabilirea necesarului de medici de familie cu liste proprii și a numărului minim de persoane asigurate înscrise pe lista medicului de familie”, au menționat reprezentanții CAS. Pentru a putea fi admise contestațiile, comisia de contractare din cadrul CAS Suceava a modificat numărul minim de pacienți înscriși pe liste, din aceste localități, evitându-se în acest mod, adâncirea și mai mare a crizei de medici de familie cu care se confruntă județul nostru. Astfel, la Pârteștii de Jos, Vadu Moldovei, Sadova, Calafindești, Satu Mare și Stulpicani s-a stabilit numărul minim de asigurați de 800, iar pentru Corn Luncii s-a stabil un număr de minim 400 de pacienți asigurați înscriși pe liste.

Locuitorii din aceste localități vor avea medic de familie, începând cu data de 1 august. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …