Wednesday , May 15 2024

In mai puţin de două luni, cei de la Civica trebuie să finalizeze lucrările de la “Stefan”, altfel nu-şi vor primi banii

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu le-a recomandat reprezentanţilor firmei Civica să mărească forţa de muncă la sala de sport de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” pentru că, doar aşa se vor putea finaliza lucrările în termenul prevăzut de contract . Dacă lucrările nu vor fi finalizate la timp, firma de construcţii nu va putea încasa banii de la Uniunea Europeană 

lungu bilant 2014 [800x600]

Lucrările ce se execută la sala de de sport de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” Suceava riscă să nu fie finalizate la timp. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a explicat ieri, în cadrul comandamentului săptămânal, că dacă firma ce se ocupă de executarea lucrărilor nu suplimentează forţa de muncă nu va putea finaliza lucrarea şi, prin urmare, nu va putea încasa banii de la Uniunea Europeană, întrucât proiectul este finanţat cu fonduri europene. Primarul Lungu le-a recomandat reprezentanţilor firmei Civica să trateze lucrurile mai serios pentru ca lucrările să se încadreze în grafic. “La Colegiul Naţional “Stefan cel Mare”, dacă nu se măreşte forţa de muncă şi dacă nu se iau măsuri, nu se termină lucrarea în termenul prevăzut, adică până la sfârşitul lunii noiembrie. Pentru a-şi putea primi banii, într-o lună de zile trebuie să finalizeze lucrările”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Edilul sucevean a apreciat, în urma unei deplasări la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare”, că în condiţiile în care se desfăşoară lucrările în prezent, nu vor putea finalizate până la sfârşitul lunii noiembrie. “Aşa cum sunt lucrurile acolo, nu se va termina la timp. Am fost la faţa locului şi, în urma discuţiilor purtate cu oamenii am constatat că mai sunt multe lucruri de făcut şi în sala propriu-zisă, şi în partea de dotări tehnice. Ca atare, în cursul zilei de joi mă voi duce acolo pentru a discuta cu reprezentanţii firmei ce execută lucrări”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Menţionăm că lucrările de realizare a noii săli de sport la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” au fost reluate, începând din luna noiembrie a anului trecut. Acestea sunt realizate de SC CIVICA, care s-a angajat să le termine până pe 31 decembrie 2015. Contractul cu finanţare europeană este în valoare de 7,7 milioane de lei din care 931.000 de lei provin din bugetul local. Reamintim că proiectul de construire a sălii de sport de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” a demarat în 2007, dar investiţia a fost abandonată de mai mult timp din lipsă de bani. Investiţia presupune mai multe etape – construirea unei săli de sport, refuncţionalizarea sălii de gimnastică şi construirea unui teren de sport în aer liber. (I.G.N.)

Vezi si

Premiul al III-lea la Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, obținut de un elev de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”

Concursul Internațional de Dramaturgie ”Matei Vișniec”, organizat de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, Societatea Scriitorilor …

One comment

  1. Ham -ham si aici . Fix ca la cei cu canalizarea . Nu poti musca mana care ti-a intins nada .