Friday , April 26 2024

În fiecare secție a Spitalului Județean este nevoie de medici, asistente și infirmiere

Noul manager al Spitalului Județean, medicul cardiolog Alexandru Calancea, își propune să scoată cât mai curând la concurs posturi de medici, dar și de personal medical auxiliar. “Vrem să redăm spitalul comunității și să tratăm toate specialitățile. Avem specialități unice în județ și trebuie să păstrăm acest lucru. Avem secții mai deficitare decât altele, unde suntem în punctul în care riscăm să pierdem câteva linii de gardă, dar sperăm că în cel mai scurt timp posibil vom remedia situația”, a declarat, ieri, noul manager al Spitalului Județean  

 

Medicul cardiolog Alexandru Calancea a preluat de ieri conducerea Spitalului Județean Suceava și își propune ca în perioada imediat următoare să organizeze concursuri pentru ocuparea mai multor posturi de medici, asistente și infirmiere vacante.

”Pe fiecare secție a spitalului sunt solicitări de medici, asistente și infirmiere. Nu este nicio secție în Spitalul Județean care să aibă organigrama completă. Au fost medici care au plecat, alții s-au pensionat. Sunt mulți medici tineri aflați pe picior de plecare și trebuie să ne coalizăm cu toții, să oprim acest lucru. Am discutat deja cu colegi din centre u

Spitalul Judetean Suceava, Obiectiv
Spitalul Judetean Suceava

niversitare și i-am rugat să ne ajute. Avem semnale pozitive din partea unor rezidenți în anul V. Vrem să redăm spitalul comunității și să tratăm toate specialitățile. Avem specialități unice în județ și trebuie să păstrăm acest lucru. Avem secții mai deficitare decât altele, unde suntem în punctul în care riscăm să pierdem câteva linii de gardă, dar sperăm că în cel mai scurt timp posibil, vom remedia situația”, a declarat managerul Spitalului Județean , medicul Alexandru Calancea.

Alexandru Calancea, medic, manager, Obiectiv
Dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului Judetean Suceava

Acesta a completat că una dintre cele mai mari dorințe ale sale, este să reașeze Spitalul Județean în fruntea unităților spitalicești din țară. ”Nu este în regulă locul în care se află Suceava, acum. Am ajuns etalon la ”Așa Nu”. Trebuie să ne coalizăm cu toții, să avem un țel comun și să schimbăm lucrurile. Sunt bucovinean, născut la Vicov și am declinat multe oferte venite din centre universitare de renume și din străinătate. Vreau să muncesc aici și împreună cu echipa de la Spitalul Județean, ne propunem să-l ­rea­ducem în topul în care a fost cândva. Avem un țel comun, dar și un dușman comun, care este un virus de temut. Va trebui să învățăm să trăim cu Covid 19 și va trebui să facem spitalul să strălucească din nou. Trebuie să redăm spitalul pacienților, care, trebuie să recunoaștem, au fost privați de asistență medicală, în multe patologii. Nu putem trata doar patologia Covid. Avem sprijin din partea Direcției de Sănătate Publică și sunt convins că lucrurile frumoase se fac în echipă. Asta cer și pacienților. Să facă echipă cu noi și împreună să reușim. Toți avem nevoie de un spital modern, dotat și populat cu profesioniști”, a completat managerul Alexandru Calancea. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …