Wednesday , May 8 2024

Ilie Gherman, fostul primar din Slatina, trimis in judecata de DNA pentru obtinerea pe nedrept a sumei de 570.045 lei, subventii de la APIA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului GHERMAN ILIE, la data faptelor primar al comunei Slatina, judeţul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea în formă continuată a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, se arata intr-un comunicat transmis de DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010-2011, inculpatul Gherman Ilie, în calitatea menţionată mai sus, în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene, ar fi luat iniţiativa înfiinţării scriptice, pe numele unor persoane care nu aveau cunoştinţă de demersul său infracţional, a unui număr de patru societăţi agricole.
Concret, ar fi fost încheiate, în numele unor locuitori ai comunei (în majoritate persoane fără studii), mai multe contracte de societate, având ca scop declarat “participarea în comun a tuturor crescătorilor de animale din localitate la exploatarea în calitate de beneficiari a suprafeţelor de păşune aflată în proprietatea privată a comunei Slatina”, fără ca membrii societăţilor să aibă cunoştinţă despre înfiinţarea acestora.
Ulterior, prin intermediul subordonaţilor din cadrul Primăriei, inculpatul Gherman Ilie ar fi întocmit în fals documentaţia necesară depunerii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Judeţean Suceava a dosarelor cererilor unice de plată pe suprafaţă pentru campaniile 2010-2011.
Prin aceste demersuri, inculpatul Gherman Ilie a intrat, pe nedrept, în posesia sumei de 570.045 lei reprezentând plata directă în cadrul Schemei de Plată Unice pe Suprafaţă (“subvenţie/sprijin” SAPS), sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză, a fost dispusă instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Vezi si

Ștrandul se va deschide pe 15 mai, dacă vremea nu va fi capricioasă

Ștrandul Sucevei ar putea fi deschis la data de 15 mai. Un anunț în acest …

One comment

  1. asta credca a avut zeci de dosare penale SI tot acasa doarme.