Sunday , September 25 2022

Gara Iţcani se prăbuşeşte, în aşteptarea renovării

Familiile celor 20 de ceferişti care locuiesc de zeci de ani la etajele superioare ale clădirii au primit somaţii să îşi caute alte locuinţe, buticurile, crâşmele, chiar şi farmacia ce funcţiona în incintă au fost evacuate u în toată gara lucrează maximum patru ceferişti pe schimb, cărora le e teamă să iasă din birouri u trenurile aproape că nu mai opresc în gara Suceava Nord, iar călătorii nu o mai vizitează

Despre situaţia în care se află clădirea gării din Iţcani – Suceava Nord, s-a scris în mai multe rânduri. Deşi este considerată clădire de patrimoniu şi altcândva gara a fost un important nod feroviar, de zeci de ani nu s-a făcut nimic pentru reabilitarea acesteia. Acum doi ani, un vânt puternic a spulberat acoperişul de tablă al edificiului. Stâlpii de susţinere ai acoperişului peronului au putrezit, acesta fiind susţinut acum cu un fel de popi din lemn, care la rândul lor sunt pe cale să cedeze în faţa intemperiilor. Tencuiala clădirii se prăbuşeşte, geamurile de la intrări au fost sparte şi nimeni nu le mai înlocuieşte, chiar structura imobilului pare a fi afectată iremediabil. Trenurile de călători opresc tot mai rar în această gară, ceferiştii care altădată roiau prin staţie sunt ca şi inexistenţi, iar călători nici atât.
Pe acest fond, s-a anunţat de către Compania Naţională a Căilor Ferate că în perioada următoare, clădirea urmează să intre în reparaţii capitale. Agenţilor economici care funcţionau în incintă li s-a pus în vedere să elibereze spaţiile închiriate, până pe data de 15 martie a.c.. Este vorba despre două buticuri şi o farmacie, aceasta din urmă deservind şi populaţia din zonă. Firmele s-au conformat somaţiei şi au închis prăvăliile. Problema cea mai importantă este însă aceea că la etajele superioare ale clădirii gării Suceava Nord locuiesc 20 de familii de ceferişti sau foşti ceferişti, în total peste 60 de suflete, care au primit de asemeni somaţii de la SNCFR, că trebuie să îşi găsească alte locuinţe, în condiţiile în care gara intră în reparaţie capitală. Drama acestora este determinată în primul rând de faptul că CFR-ul nu le asigură o alternativă privind locuinţa, posibilităţile lor materiale sunt reduse, iar somaţiile de părăsire a spaţiilor au venit chiar în miezul iernii. Ceferiştii care locuiesc în clădirea care urmează să fie supusă procesului de renovare se tem să îşi manifeste făţiş revolta pentru ceea ce li se întâmplă, după zeci de ani în care s-au simţit ca acasă în clădirea gării, dar au trimis reprezentanţi la conducerea Regionalei CFR Iaşi, pentru a se identifica o soluţie. După prima înştiinţare, aceştia ar fi trebuit să părăsească imobilul odată cu firmele de la parter, pe 15 martie a.c.. Vremea nepotrivită ori lipsa de finanţare a investiţiilor de reparaţie capitală a amânat acest termen, dar nu se ştie până când. Pe de altă parte, utilităţile care deservesc apartamentele de la etajele superioare ale gării din Iţcani sunt la pământ – ţevile sunt putrede, canalizarea este înfundată, centrala termică proprie a clădirii abia mai funcţionează. La geamurile clădirii altcândva emblematice pentru Suceava, atârnă, ca la căminele de nefamilişti din alte vremuri, rufe puse la uscat.

Peronul gării Iţcani – o imagine dezolantă
“Oamenilor nu le este uşor. {tiu că, în scurtă vreme vor trebui să plece. Dar nu au unde, fiindcă unitatea nu le oferă alte spaţii de locuit, iar să îşi găsească o altă locuinţă este foarte greu, fiindcă nu au posibilităţile materiale necesare. Li s-a pus în vedere că gara va intra în reparaţie capitală, dar nu li s-a oferit o altă locuinţă la schimb. Acum este iarnă, poate că lucrările se vor mai amâna, dat totul ţine de înţelegerea celor de sus”, a punctat unul dintre puţinii ceferişti din gara Iţcani care mai activează în birourile aproape pustii ale staţiei.
~n staţie, după ce s-au închis şi ultimele buticuri, inclusiv “bombele” care mai atrăgeau consumatori de băuturi din zonă, atmosfera este sumbră. Peronul gol, sala de aşteptare goală, o casă de bilete la care lucrează câte o casieră pe schimb, cu inima cât un purice când le vine rândul pe timp de noapte. Mai este un birou de mişcare unde lucrează un lucrător pe schimb şi unul sau doi operatori de macaze. Nu mai mult de patru – cinci oameni pe tură. Cu doar câţiva ani înainte în gara Iţcani lucrau 150 de ceferişti, câte 30 de lucrători pe tură.
Ce se prefigurează – o gară destinată exclusiv transportului de mărfuri, posibil privatizabilă
Pentru reparaţia capitală a gării din Iţcani ar fi fost prevăzuţi bani în bugetul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române chiar în exerciţiul bugetar din acest an. Ce se va face cu această clădire după ce va fi reabilitată, nimeni nu ştie. Unii spun că ar urma să fie destinată strict traficului de marfă, urmând să fie preluată de societatea de profil – CFR Marfă şi apoi să fie vândută, alţii, foarte puţini, mai speră în reabilitarea transportului de călători pe rutele judeţene, fapt tot mai puţin probabil. O dată de referinţă este 28 martie a.c., când se va organiza o licitaţie privind traseul CFR de călători Suceava – Cacica. Dacă nimeni nu va licita pentru acest traseu, singura rută de călători care încă mai funcţionează pe căile ferate judeţene, gara Iţcani nu va mai însemna chiar nimic pentru transportul călătorilor pe drumul de fier judeţean. (Neculai RO{CA)

Vezi si

 Șomuz și Foresta și-au împărțit punctele în derbyul local de la Fălticeni

Șomuz și Foresta și-au împărțit punctele în primul derby sucevean din actuala ediție de campionat …

No comments

  1. nimic nou in judet mai toate cladirile imp.sunt la batjocura autoritatilor locale rusine sa va fie politrucilor va bateti doar pe posturi caldute

  2. Cândva, pe aici se perindau și 60-70 de trenuri pe zi. Acum Burdujeniul a luat ”mălaiul”… Noroc de depou.