Saturday , April 27 2024

Firmele care au licitat rețelele de apă și canalizare de la Marginea sunt singurele care vor să facă lucrările și la Șcheia și Sf. Ilie

Aceeași asociere de firme care a depus singura ofertă la contractul pentru licitația pentru rețeaua de apă și canalizare de la Marginea a depus și singura ofertă de la licitația pentru apă și canalizare de la Șcheia și Sf. Ilie. Ce au în comun aceste două licitații? Fondurile europene! Ce le face extrem de interesante? Valorile foarte mari pentru lucrări – la fel cum însă și volumul lucrărilor este ridicat. Așa cum am prezentat în cotidianul Obiectiv de Suceava într-un articol din luna precedentă, firmele care au licitat la Marginea sunt CORDEP din Tămășeni, Neamț care în calitate de lider al unei asocieri a depus o ofertă la licitație, având subcontractanți declarați firmele MIHOC POWER SYSTEMS S.R.L. și ELECTRO ANDSILV – ambele din județul Neamț – iar compania bulgară HYDROSTROY AD este ofertant asociat.

În cazul licitației de la Șcheia și Sf. Ilie au fost aceleași firme, la care se adaugă însă în partea de subcontractanți și societatea mureșeană FORAJ DACIA MBM. Împreună, valoarea estimată a celor două contracte depășește 200 de milioane de lei, fără TVA.

Astfel, pentru licitația de la Marginea, valoarea estimată de ACET SA a fost de 109.895.895 lei fără TVA iar pentru licitația de la Sf. Ilie și Șcheia ar fi o valoare estimată de 94.500.152 lei, fără TVA. Este adevărată însă că valorile de contractare ar putea fi mai mici. Cu condiția ca ofertele să treacă de etapele de verificare pe ofertele tehnică și financiară. Valoarea proiectului pentru rețelele de apă și canalizare de la Şcheia și Sf. Ilie este una foarte mare – 94.500.152 lei, fără TVA – fiind devansată deocamdată doar de valoare lucrărilor la rețelele de apă și canalizare de la Vicovu de Sus și Marginea, unde estimările inițiale indicau pentru fiecare din aceste două localități valori de peste 100 de milioane de lei. Practic, un succes al acestei asocieri de firme ar însemna venituri de circa 40 de milioane de euro în următorii ani din cele două contracte. (Dan PRICOPE)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …