Monday , April 29 2024

Două invenții în direcția dezvoltării sistemelor de încărcare și alimentare ale autovehiculelor cu propulsie electrică, ale cercetătorilor USV, medaliate cu aur

Universitatea ”Ştefan cel  Mare” din Suceava a participat la prima ediție a salonului International SDG Technology Innovation Exhibition (ISDGTIE), desfășurat sub coordonarea Organizației pentru Promovarea Creativității, Inovării și Invenției, în perioada 29-31 august a.c.

Evenimentul a reunit peste 750 de inovatori, inventatori, antreprenori, cercetători și factori de decizie din 32 de țări. Echipele participante la acest salon au prezentat 270 de lucrări din domeniul tehnologiei, axate pe atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de doctoranzi și cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Ştiința Calculatoarelor, care au propus spre jurizare două invenții, în direcția dezvoltării sistemelor de încărcare și alimentare ale autovehiculelor cu propulsie electrică/hibridă. La finalul procesului de jurizare, invențiile propuse de echipele USV au fost declarate câștigătoare.

Medalia de aur a fost acordată pentru invenția ”Method and System for Programmed Control of Conductive Charging Systems” – Ciprian BEJENAR, Adrian GRAUR, Laurențiu-Dan MILICI, Cristina PRODAN, Mihaela PAVĂL, Ilie NIȚAN, Vasile-Eusebiu TOADER și Mihai CENUŞĂ. Noutatea pe care o introduce soluția tehnică dezvoltată constă într-un sistem de comunicație specific, care permite impunerea de comenzi fără fir, privind modul în care un autovehicul ce dispune de propulsie electrică gestionează procesul de încărcare conductivă la care este supus; astfel, acesta poate fi modificat într-un mijloc pentru transportul de instrucțiuni personalizate de la o sursă existentă către sistemul de încărcare conductivă de destinație, precum un mediu de stocare mobil, de date temporare, fapt revendicat la nivel de cerere de brevet de invenție în România (RO 137392 A2).

Medalia de aur a obținut și invenția ”Solar Heating System for the Maintaining of Batteries Charge” – Laurențiu-Dan MILICI, Ciprian BEJENAR, Ilie NIȚAN, Mihai DIMIAN, Mahmoud ABU-BANDORA, Irina ALISAVETEI, Visarion-Cătălin IFRIM și Constantin UNGUREANU. Noutatea pe care o introduce soluția tehnică dezvoltată constă într-o variantă constructivă particulară de panou solar hibrid (termic și fotovoltaic), integrabil în plafonul unui autovehicul, pentru împiedicarea descărcării, degradării și/sau distrugerii elementelor de stocare a energiei electrice de care dispune, astfel încât să le protejează autonom împotriva riscului expunerii la temperaturi scăzute, deoarece acestea sunt menținute automat în condiții optime, prin convecție termică controlată și alimentare electrică continuă, fără să fie utilizate surse de energie epuizabile, fapt revendicat la nivel de cerere de brevet de invenție, atât în România (A 2022 00748), cât și în statele membre ale Uniunii Europene (EP 23464006.8). (O. N.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …