Saturday , April 27 2024

Dosar penal in rem pentru angajatii de la morga Spitalului acuzati ca iau spaga

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava s-a autosesizat si a intocmit dosar penal  in cazul acuzațiilor de spaga aduse in spatiul public angajaților de la morga Spitalului Județean Suceava.

„Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, respectiv în mediul on-line, în presă și pe rețelele de socializare, privind săvârșirea de infracțiuni de corupție de către personalul de la morga din cadrul Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind constituit un dosar penal.

Din actul de sesizare rezultă că în perioada martie – aprilie 2020 funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava au pretins şi primit diferite sume de bani de la membrii de familie ai persoanelor decedate în această perioadă, pretinzând aceste sume pentru “eforturile” făcute în legătură cu constatarea decesului, îmbălsămarea persoanelor decedate, îmbrăcarea acestora, etc., deşi toate aceste servicii intră în atribuţiile de serviciu ale personalului angajat în cadrul instituţiei medicale.

În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la fapte, pentru clarificarea situației de fapt și pentru stabilirea existenţei răspunderii penale.

Cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu lucrători operativi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Precizăm că efectuarea urmăririi penale in rem este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …