Friday , April 26 2024

 Distanța bate virusul la Ambulanța Suceava

Directorul Serviciului de Ambulanță Suceava trimite cazurile non-COVID la UPU a Spitalului Județean, pentru că este mai aproape, motivând că distanța până la spital e un factor decisiv pentru a salva viața pacienților și că a-i trimite la Rădăuți uneori poate fi riscant. Cei  din UPU susțin, la rândul lor, că SAJ nu ține cont de faptul că pacienții se pot infecta cu coronavirus în zona tampon, unde suspecți de COVID așteaptă rezultatele la teste alături de alți bolnavi. Ambulanțele duc la UPU cazuri de infecții urinare ori colici renale, când acești pacienți nu ar avea ce căuta într-un spital COVID, conform legislației în vigoare. La UPU ar trebui să ajungă doar cazuri suspecte COVID sau pacienți în stare gravă 

Personalul medical din Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava nu se află în aceste zile în cele mai cordiale relații profesionale cu cadrele medicale de pe ambulanțe, pentru că acestea aduc la UPU toate cazurile non-COVID, iar riscul de contaminare este foarte mare, Unitatea de Primire Urgențe neavând sector non-COVID, iar personalul medical care îi consultă pe cei cu coronavirus îi consultă și pe ceilalți pacienți. Pe de altă parte, cei de la SAJ motivează că acestea sunt ordinele primite de la directorul Alexandru Lăzăreanu, și anume să aducă pacienții la UPU Suceava. ”Ambulanța ar trebui să aducă la UPU doar cazuri suspecte COVID sau pacienți critici, adică în comă, politraumatisme grave. Momentan nu se pot prelua alte patologii pentru că nu avem circuite și nici specialiștii nu au acces la aparatura de pe secții. Ei îi lasă pe toți la UPU și când vrem să-i trimitem la Rădăuți, nu-i primesc, spun că trebuie testați pentru că e posibil să fie contaminați. Pe zona de tampon, unde trimitem pacienții până vine rezultatul la testare, avem pacienți cu accidente rutiere ușoare, colici renale, infecții urinare, care nu au nicio treabă cu Covid-19, dar se pot infecta cât stau și așteaptă rezultatele”, explică nemulțumiți de situație medicii urgentiști.

Directorul SAJ Suceava a intrat de astăzi în concediu medical, fiind diagnosticat cu pneumonie. Contactat telefonic de reporterul ”Obiectiv”, acesta a menționat că este în interesul pacienților suceveni să ajungă la UPU Suceava, distanța față de unitatea spitalicească fiind un factor decisiv, după părerea acestuia, și nu riscul contaminării cu Covid-19. ”Sunt niște probleme organizatorice care trebuie analizate atent. Până la Rădăuți e drumul mai lung și dacă pacientul nu este bine, la Suceava îi poate face mai repede ceva. Am tot insistat să fie duse urgențele la Suceava pentru că vrem să salvăm pacienții, să nu pierdem pe nimeni pe drum. Dacă îl ducem la Rădăuți și nu-i poate face nimic, trebuie dus la Iași, iar timpul e vital, de cele mai multe ori”, a explicat medicul Alexandru Lăzăreanu, director al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …