Sunday , May 19 2024

Comuna Straja, din nou în blocaj

Dacă acum o săptămână consilierii liberali erau învinovățiți că perturbă buna funcționare a deliberativului local, ieri aleșii social-democrați au lipsit la apel, la o ședință ordinară convocată de primarul PSD Mihai Juravle. Prefectura ia în calcul desființarea Consiliului Local Straja și organizarea de alegeri anticipate

 clstraja

Consiliul Local al Comunei Straja  este probabil ultimul deliberativ din țară în care nu se reușește votarea unei hotărâri de importanță majoră pentru comunitatea locală. Ieri dimineață, la ora  8.30,  a fost convocată ședința ordinară a Consiliului Local Straja. Era vorba despre votarea intrării în Consiliul Local a alesului de pe lista de supleanți a PNL, Ilie Negru.  Validarea acestuia ar fi deblocat votarea unor proiecte importante pentru comunitatea din Straja. Fostul primar al comunei Straja, Vasile Juravle, acum viceprimar, a arătat că, după controlul Prefecturii, ce s-a desfășurat zilele trecute la soli­citarea consilierilor PNL din cadrul Consiliului Local Straja, prin care s-a sesizat faptul că primarul Mihai Juravle refuză validarea consilierului PNL Negru Ilie, a fost convocată o ședință ordinară, pentru ca deliberativul local să intre în legalitate.  “La indicația primarului (Mihai Juravle, n.r.) nu s-a prezentat la ședința convocată la ora 8.30 niciun consilier PSD. De remarcat faptul că, în acest fel, validarea noului consilier nu s-a putut opera. Dacă Ilie Negru ar fi devenit consilier local, Consiliul Local al comunei Straja s-ar fi întregit și ar fi urmat supunerea la vot a unor proiecte pentru funcționarea și chiar dezvoltarea comunei Straja”, a declarat viceprimarul Vasile Juravle. In mod ciudat, cu o zi înainte, în data de 12 aprilie, au fost prezenți pentru a analiza în comisiile locale  ­pro­punerile de proiecte de hotărâre inclusiv aleșii PSD. Ar fi trebuit să se discute, connform ordinii de zi anunțate, execuția bugetară pe trimestrul I al anului 2017. Un alt subiect, îndeajuns de important, viza vânzarea unei cantități de masă lemnoasă din pădurea comunală, proiect de hotârâre vechi de mai mult de trei luni, ce vizează cumpărarea unei cantități de 422 de metri cubi pentru care un agent economic – SC Iliceanu SRL – a licitat deja și a câștigat, riscul fiind un proces în instanță costisitor. Dar problema cea mai mare o reprezintă faptul că, prin neprezentarea cosilierilor PSD  în ședința de ieri dimineață, s-a blocat alocarea prin licitație a pășunilor comunale – aproximativ 300 de hectare de pe raza comunei Cârlibaba. Se blochează practic  accesul  legal al crescătorilor de animale din Straja către pășunile din Cârlibaba, folosite  de aceștia încă din anul 1936.

Criza de la Consiliul Local Straja a venit după ce un consilier PNL și-a dat demisia pentru că a reușit să facă rost de un loc de muncă mult mai bine plătit în Germania. Supleantul de pe lista de candidați consilieri liberali, Ilie Negru, nu pare a fi agreat de consătenii săi consilieri locali social – democrați și ca atare nu îl doresc în deliberativul comunei Straja. Dacă mai adăugăm faptul că noul primar al comunei Straja, Mihai Juravle, a reclamat faptul că nu consilierii PSD, ci cei ai PNL împiedică organizarea ședințelor ordinare de Consiliu Local, care nu se pot ține regulat la Straja de la alegerile din iunie 2016, bugetul local cu greu fiind votat zilele trecute sub presiunea corpului de control al Prefecturii, se prefigurează, spun reprezentanții Instituției Prefectului, ca în perioada imediat următoare să se organizeze, conform legii, alegeri anticipate în comuna  Straja. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …