Sunday , May 19 2024

Comisarii CJPC au strâns din amenzi în cursul anului trecut aproape 2 milioane de lei

Sucevenii continuă să reclame firmele de telefonie mobilă dar și furnizorul de energie E-on

 

In cursul anului trecut, comisarii suceveni din cadrul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor au efectuat un număr de 3.708 controale. In urma neregulilor constate, aceștia au aplicat aproximativ 1.300 de amenzi în cuantum de peste 1,8 milioane de lei dar au dat și 796 de avertismente și au reținut bunuri în valoare de aproximativ 16.600 de lei. Tot în cursul anului trecut, s-au înregistrat și 1.629 de reclamații, iar după cum reiese din declarațiile șefului CJPC Suceava, 904 dintre acestea au fost soluționate pozitiv, 498 erau neîntemeiate, 13 au fost retrase de petenți, 139 au fost redirecționate, iar 75 au fost închise ca nesoluționabile. Sucevenii au primit astfel despăgubiri în urma soluționării reclamațiilor, în valoare de aproximativ 175.000 de lei. “În ceea ce privește tematicile, se poate evidenția tematica referitoare la produsele specifice sărbătorilor atât pascale cât și cele de iarnă, cum ar fi dulciuri și produse de patiserie. S-au efectuat cu aceste ocazii un număr de 110 acțiuni de control, aplicându-se 35 de amenzi, în cuantum de 55.000 lei și 25 de avertismente.Totodată legat de sărbători s-au desfășurat și alte tematici, cum ar fi, comercializarea jucăriilor, comercializarea produselor lactate, a cărnii, a ghirlandelor și ornamentelor luminoase, comercializarea lumânărilor de decor. Cumulat la aceste tematici s-au desfășurat 117 acțiuni de control, aplicându-se 42 amenzi în valoare de 113.000 lei și 15 avertismente, oprindu-se de la comercializare produse în valoare de 2.316,5 lei”, a completat Vasile Latiș.

Firmele de telefonie mobilă și distribuitorul de energie E.ON au fost și anul trecut în topul reclamațiilor suce­venilor.

In cazul firmelor de telefonie, reclamațiile cuprind diverse aspecte ale relației client-operator, cum ar fi refuzul agentului economic de a rezilia contractul, perceperea abuzivă a contravalorii abonamentului, în con­dițiile în care contractul era deja ­re­ziliat, valoarea nejustificată a facturii de pres­tări servicii telefonice, în con­dițiile în care cartela a fost defectă, deci petentul nu s-a putut folosi în acea perioadă de serviciile de telefonie mobilă. Sucevenii au mai menționat în reclamațiile lor faptul că serviciile de internet și cele de telefonie mobilă au fost neconforme, iar unii s-au trezit cu prelungirea în mod abuziv a contrac­telor sau cu telefoane în perioada de garanție cu multiple defecte. “In cazul operatorilor economici de telefonie mobilă, în urma cercetării aspectelor se­sizate de consumatori, parte din aceste reclamații au fost constatate ca întemeiate, aplicându-se sancțiuni con­travenționale pentru încălcarea drepturilor consumatorilor. In ace­lași timp, putem preciza că s-au recuperat de către petenți sumele achi­tate nejustificat, iar în cazul celor cu telefoane mobile în garanție, acestea au fost reparate sau înlocuite, după caz”, ne-au explicat reprezentanții CJPC.

In cazul E.ON, sucevenii continuă să reclame facturarea incorrectă a cantității de energie electrică consumată în mod real până la emiterea facturii de regularizare, debranșarea abuzivă, întreruperi neanunțate în rețeaua de furnizare, care determină defectarea aparatelor electrocasnice interioare sau a unor rețele de calculatoare. Au fost și cazuri când s-a solicitat în mod abuziv taxă de rebranșare, deși consumatorul nu fusese debranșat, costul fiind impus incorect, sau cazuri când rebranșarea s-a făcut într-un termen mai îndelungat decât termenul de 48 de ore angajat de furnizor. “Din totalul reclamațiilor referitoare la serviciul de furnizare a energiei electrice, majoritar este aspectul ce se referă la facturarea incorrectă a cantății de energie consumată. In urma cercetării aspectelor sesizate de către consumatori s-au constatat în cele mai multe cazuri încălcări ale drepturilor consumatorilor și s-au aplicat amenzi contraveneționale. In același timp, o parte din petiționari au recuperat sumele achitate nejustificat operatorului economic”, au completat reprezentanții CJPC Suceava. (Cristina RUSTI)

Vezi si

”Păltinoasa la autostradă”, proiect prezentat de Gheorghe Flutur la lansarea candidaturii liberalului Mihai Drob pentru primăria comunei

Sâmbătă, în prezența a peste 300 de oameni din Păltinoasa și Capu Codrului, a fost …