Friday , May 10 2024

Cine câştigă şi cine pierde la Suceava în urma unei “aministii” a pensionarilor care au luat bani mai mulţi decât trebuia

Din 140.000 de pensionari din judeţ, 2.340 figurează că au încasat pensii necuvenite n peste 850 sunt pensionari ai fostelor CAP, cărora printr-o ordonanţă din 2003 li s-a dublat punctajul, iar printr-o lege din 2007 li s-a limitat dreptul, dacă au lucrat şi la stat. Mai sunt peste 1.480 de pensionari de stat care au încasat pensii duble, au cumulat pensii cu salarii ori au şmecherit sistemul pentru a primi pensii necuvenite

pensionari


In judeţul Suceava, un număr de 2.340 de pensionari, dintr-un total de 140.000 de persoane, urmează să fie luat în vedere atunci când proiectul de lege pentru amnistierea pensionarilor va fi pus în discuţie publică. Conform unor informaţii conţinute în nota de fundamentare a proiectului de lege ce vizează amnistierea fiscală a pensionarilor care figurează cu debite la Casa Naţională de Pensii Publice, reiese că la nevel naţional au fost stabilite debite pentru un număr de 31.118 pensionari. Este vorba despre bani pe care aceştia i-au obţinut necuvenit şi care trebuie daţi înapoi. Parte dintre aceştia au beneficiat de bani în plus din vina circumstanţelor legislative ori a erorilor de calcul aparţinând funcţionarilor caselor judeţene de pensii. In total, la nivel naţional, peste 21.000 de persoane ar urma să beneficieze de amnistiere pentru banii încasaţi necuvenit, fiind vorba despre cei care au beneficiat de drepturi suplimentare nu din culpa lor.
In judeţul Suceava, reiese din calcul că un număr de 855 de debitori pensionari CAP (fostele Cooperative Agricole de Producţie din perioada comunistă, n.r.) sunt vizaţi, pentru că în conformitate cu Legea 250 din 2007, a fost ale acestora au lucrat în CAP începând cu 1 septembrie 2007 doar pentru perioada lucrată efectiv în agricultură. Anterior, prin OUG 67 din 2003, intrată în vigoare cu data de 1 ianuarie 2004, s-a dispus dublarea punctajului la plata pensiilor la toţi pensionarii agricultori (CAP), care beneficiau de o singură pensie în plată. Conform legii amintite anterior – 250/2007 cu aplicabilitate din luna septembrie a acelui an, cei care beneficiaseră anterior de dublarea punctajului la pensia pentru agricultori nu ar fi trebuit să aibă dreptul la dublarea punctajului când s-a trecut la pensionarea pentru limită de vârstă de la dosarul de pensionare pentru agricultor la dosarul pentru pensie de stat, unde au beneficiat din nou de o dublare. Separat de aceştia, în situaţii care pot face obiectul analizei amnistierii ori nu a banilor încasaţi necuvenit – sume ce trebuie restituite în bugetul Casei Naţionate de Pensii, se află evidenţiate un număr de 1485 de persoane din judeţul nostru, pensionari de stat, din sistemul public de pensii, aceştia fiind în evidenţă pentru că au încasat pensii duble, au cumulat pensii cu veniturile salariale sau asimilate salariului ori sunt debitori din infracţiuni. Camelia Chitul, directorul Casei de Pensii Suceava a declarat că în acest moment nu se ştie care dintre cei care sunt în evidenţa unităţii vor fi sau nu absolviţi de plata sumelor încasate necuvenit, fiind cert că după ce s-a constatat plata unor sume mai mari decât cele cuvenite în contul pensionarilor, pensiile au fost redimensionate la nivelul dreptului cuvenit. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Fiecare elev de la Liceul cu Program Sportiv are propriul dulăpior pentru rechizite și lucruri personale. Telefoanele vor fi ”încuiate” în timpul orelor

În urmă cu un an de zile, conducerea Liceului cu Program Sportiv Suceava implementa, în …