Saturday , May 18 2024

Cherestea în valoare de peste 10.000 de lei, confiscată la Vadu Moldovei

Firma din Mălini căreia îi aparținea transportul de lemn a fost amendată cu 6.000 de lei

Polițiștii din Vadu Moldovei au oprit joi, 22 noiembrie, pentru control pe D.N. 1, în comuna Va­du Moldovei, ansamblul auto compus din cap tractor și semiremorcă , condus de Gheorghe U., de 47 de ani, din comuna Mălini.

Semiremorca era încărcată cu cherestea de rășinoase 30,58 mc, conform avizului de însoțire emis la 22.11.2018, cu punct de încăr­­care SC Stef Trans S.R.L. Mălini și descărcarea la SC GIIF SRL, localitatea Mănăstirea, județul Călă­rași. În vederea verificării avizu­­lui de însoțire pentru cherestea, po­lițiștii au folosit aplicația IWood Tracking și au constatat că acesta este valid. Întrucât exista suspiciunea cu privire la neconcordanța dintre volumul scriptic și cel faptic al lemnului transportat, ei au solicitat sprijinul reprezentanților  Găr­zii Forestiere Suceava, care în urma inventarierii au stabilit că în semiremorcă se află în plus cantitatea de 15,45 mc cherestea.

Prin urmare, s-a dispus confiscarea cantității de 15,45 mc cherestea în valoare de 10.320,6 lei și sancționarea contravențională a firmei din Mălini cu 6.000 de lei. (O.S.)

 

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …