Centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene, investiţie de 1,4 milioane de euro, inaugurată la Suceava

reportersite
26 aprilie 2013, 12:45

centru traditiilor 1Primăria municipiului Suceava nu poate face însă angajări, iar cel în sarcina căruia va reveni coordonarea activităţii este Vasile Ilie, în calitate de consilier personal pe probleme de cultură al primarului Ion Lungu u inaugurarea nu a fost marcată prin tăierea unei pamblici, la eveniment participând numeroşi invitaţi din mediul politic şi cultural

Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, investiţie de 1,4 milioane de euro realizată printr-un program european, a fost inaugurat, joi, în municipiul Suceava. Clădirea este situată pe strada Universităţii, în vecinătatea patinoarului iar finanţarea cu fonduri europene nerambursabile a fost de 50% din valoarea lucrărilor, diferenţa fiind suportată în cea mai mare parte de la bugetul local al Sucevei şi, într-o proporţie mai mică, de la bugetul judeţean. Proiectul a demarat în mandatul precedent, cu susţinere la aceea dată de la Consiliul Judeţean Suceava, fiind unul din cele cinci pe care municipalitatea le-a inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi care au primit finanţare prin Programul Operaţional regional (POR). Lucrările la construcţia clădirii au început în 2011, iar cele cinci proiecte finanţate prin POR au o valoare cumulată de 28,8 milioane de euro, între timp adăugându-se cel de-al şaselea proiect finanţat tot din economiile de la licitaţiile primelor cinci proiecte.
Spre deosebire de cele mai multe din evenimentele de acest gen, autorităţile au renunţat să mai taie pamblica, însă Ion Lungu a ţinut să fie, în debut, o slujbă care a fost oficiată de doi preoţi.
La inaugurare au participat cei trei parlamentari PDL de Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Bălan şi deputatul Sanda Maria Ardeleanu, dar şi senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu. Organizatorii susţin că au adresat invitaţii şi pentru deputatul PNL {tefan Alexandru Băişanu, însă acesta nu a putut fi de faţă la eveniment, la fel cum nici preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, nu a putut fi de faţă, fiind plecat în China. Instituţia pe care o conduce a fost reprezentată de cei doi vicepreşedinţi Alexandru Rădulescu şi Ilie Niţă, primul ţinând un scurt speech în care a avut cuvinte de apreciere faţă de cum arată clădirea. Nu au lipsit nici cei doi actuali viceprimari ai Sucevei – Ovidiu Doroftei şi Gavril Vîrvara, însă primarul i-a invitat şi pe predecesorii lor, Viorel Seredenciuc şi Lucian Harşovschi să stea alături. Din partea Prefecturii Suceava a participat subprefectul Constantin Harasim, iar din partea Consiliului Local au fost aleşi locali din PNL, PSD, PDL, dar şi singurul consilier al PP-DD, Adrian Arămescu. Primul care a rostit un discurs a fost Ion Lungu, urmat de Alexandru Rădulescu şi Constantin Harasim, după care senatorii Gheorghe Flutur şi Ovidiu Donţu, apoi Sanda Maria Ardeleanu şi Lucian Harşovschi au ţinut scurte cuvântări.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că legislaţia nu permite angajarea de personal la acest centru cultural. „Nu avem posibilitatea să facem angajări”, a spus Ion Lungu. El a precizat că i-a dat mandat special consilierului său pe probleme de cultură, Vasile Ilie, să gestioneze activitatea instituţiei, iar doi angajaţi ai biroului turism din Primărie îşi vor desfăşura activitatea în centul cultural. Reamintim că, în mandatul precedent, Vasile Ilie a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în mandatul 2008 – 2012, iar printre atribuţiile pe care le-a avut au fost cele legate de domeniul cultural. Consilierul primarului, Vasile Ilie, a spus că se va ocupa de gestionarea acestei instituţii din calitatea sa de consilier cultural şi că, deşi nu are angajaţi, instituţia „va funcţiona normal”. „Doresc ca acest centru să fie un punct important de vizitat în Suceava”, a spus consilierul primarului. Vasile Ilie a mai spus că are deja unele proiecte în legătură cu Centrul pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene, o parte dintre acestea urmând a demara imediat după Paşte. El a precizat că în incinta centrului vor fi vernisate expoziţii ale meşteşugarilor şi ale artiştilor plastici şi că vizitatorii vor putea vedea cum lucrează meşteşugarii şi chiar vor exista cursuri pentru diferitele meşteşuguri.
Clădirea, situată în apropierea Universităţii din Suceava, este structurată cu demisol, parter, două etaje şi mansardă şi este prevăzută cu lift. ~n clădire funcţionează, la parter, două puncte de informare, unul cu caracter turistic, iar altul privind activităţile din clădire. La inaugurare, la parterul clădirii a fost prezentată şi o expoziţie de artizanat cu temă pascală. La primul etaj al clădirii a fost amenajată o sală de conferinţe modernă cu caracter multimedia, iar la al doilea etaj sunt şapte ateliere meşteşugăreşti de confecţionare măşti, obiecte din lemn, ţesături, ouă încondeiate, pielărie, ceramică şi pictură de icoane, spaţiile fiind alocate gratuit meşterilor populari. La mansarda clădirii sunt două spaţii expoziţionale, din care unul sub forma unei terase, ambele deservind parţial atelierele meşteşugăreşti pentru expunerea produselor create. (Dan PRICOPE)