Saturday , April 27 2024

Cei trei scandalagii care au bătut cu sălbăticie un tânăr au fost arestaţi preventiv

Adrian Aursulesei, zis Căpoi, Stefăniţă Bujorean şi Cezar Cojinoschi, alias Pletosu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Cei trei sunt acuzaţi că, după ce s-au înarmat cu bâte şi răngi de fier, i-au aplicat o corecţie soră cu moartea lui Florin Slei, un sucevean de 33 de ani cu care Cojinoschi a avut un conflict într-un club din municipiul reşedinţă de judeţ  

perchezitii 8 [800x600]

Judecătoria Suceava a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaţilor Cezar Cojinoschi, zis Pletosu, de 26 de ani, din satul Sfântu Ilie, comuna Scheia, Stefăniţă Bujorean, de 28 de ani şi Adrian Aursulesei, alias Căpoi, de 36 de ani, ambii din municipiul Suceava, pentru comiterea infracţiunilor de “lovirea sau alte violenţe” şi “tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
Amintim că vineri dimineaţă, 20 de poliţişti judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava, au executat cinci percheziţii domiciliare, fiind emise mandate de aducere pe numele a cinci persoane. Acestea au fost duse la sediul IPJ Suceava şi urmau să fie prezentaţi unităţii de parchet şi instanţei de judecată cu propunere de instituire a măsurilor preventive. Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi mai multe bunuri cu valoare probatorie în cauză.
Aceste percheziţii au fost făcute pentru a se asigura probe suficiente cu privire la o agresiune comisă la sfârşitul lunii iulie 2015 în municipiul Suceava. Astfel, pe 25 iulie a.c., în jurul orei 04.30, Poliţia Municipiului Suceava a fost anunţată de personalul medical din cadrul secţiei UPU a Spitalului Judeţean Suceava, despre faptul că la această unitate spitalicească a fost adus Florin Slei, de 33 de ani, din localitate, în stare inconştientă, după ce a încasat o corecţie fizică soră cu moartea.
Din primele verificări făcute de poliţişti a rezutat că bărbatul a fost găsit de către doi prieteni, căzut în stare de inconştienţă pe o alee pietonală din parcul central al municipiului Suceava. El a fost examinat medico- legal, având contuzii cu echimoze, hematoame, plăgi contuze, fractură piramidă nazală şi masiv facial, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente. Leziunile suferite au ncesitate pentru verificare de 30 de zile de îngrijiri medicale.
Din verificările făcute de poliţişti a rezultat faptul că în noaptea de 24 spre 25 iulie 2015, în jurul orei 04.00, Florin Slei a avut un grup de tineri, care l-a agresat în zona parcului central. Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava au preluat cazul şi au desfăşurat investigaţii complexe pentru prinderea autorilor şi asigurarea materialului probator.
Astfel, anchetatorii au stabilit că Cezar Cojinoschi zis Pletosu, de 26 de ani, din satul Sfântu Ilie, comuna Scheia, Mircea Beniamin Maruseac, de 21 de ani, Andrei Orest Maruseac, de 30 de ani, Adrian Aursulesei zis Căpoi, de 36 de ani şi Stefăniţă Bujorean, de 28 de ani, toţi din municipiul Suceava, sunt principalii suspecţi în cazul agresării lui Florin Slei. In noaptea de 24 spre 25 iulie 2015, Pletosu a avut un conflict cu Slei în clubul Diamonds din municipiul Suceava, în urma căruia a ieşit cam şifonat. Pentru a se răzbuna, acesta a cerut ajutorul amicilor săi.
Intr-un comunicat al IPJ Suceava se arată că „cei cinci s-au organizat în vederea aplicării unei corecţii tânărului de 33 de ani, blocându-l pe acesta cu două autoturisme la ieşirea din clubul respectiv. Victima a încercat să fugă pentru a-şi asigura scăparea, însă a fost ajunsă de cei cinci în parcul central din municipiul Suceava, fiind lovită în mod repetat cu pumnii, picioarele şi obiecte contondente”.
In acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Dacă Cezar Cojinoschi zis Pletosu, Adrian Aursulesei zis Căpoi şi Stefăniţă Bujorean au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împotriva fraţilor Maruseac nu a fost luată nicio măsură preventivă. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

One comment

  1. Fratii Maruseac iar scapa? Dc? Cand o sa isi faca treaba pana la capat justitia din acest oras minunat?? Nici nu stiam ca acesti frati sunt atat de nevinovati!