Friday , April 26 2024

Campanie de prevenire a cancerului de col uterin la Suceava

Campania se va desfăşura în perioada 28 ianuarie-3 februariedsp (2)

Direcţia de Sănătate Publică Suceava va marca în perioada 28 ia­nuarie-3 februarie, “Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin”, cu scopul de a spori conştientizarea publică în privinţa prevenţiei cancerului cervical. Campania din anul 2018 se derulează sub sloganul “Testarea preventivă Babeş Papanicolau: barieră simplă şi eficientă împotriva cancerului cervical!” şi are ca scop conştientizarea pe scară largă a populaţiei feminine româneşti în privinţa căilor de limitare a riscului major de cancer cervical. Tema din acest an se focalizează pe reducerea riscului şi amplificarea prevenţiei.

În cadrul programelor naţionale de depistare a cancerului de col care se derulează în judeţul Suceava din anul 2012, au fost testate un număr de 9.554 de femei cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani. Dacă în 2016 au fost testate doar 1.084 de femei, numărul acestora a crescut în anul 2017 la 1.362, la 20 dintre acestea depistandu-se diverse anomalii care au fost investigate şi tratate. “Testările sunt efectuate prin reţelele organizate ale Spitalului Judeţean Suceava şi ale Spitalului Municipal Fălticeni, reţele care includ medici de familie, medici din cabinetele de planificare familială, medici ginecologi şi medici anatomo-patologi. Ministerul Sănătăţii a alocat în anul 2017 suma de 73.000 pentru acest program judeţului nostru iar acesta va continua şi în anul 2018 urmărind includerea în program şi a altor unităţi medicale pentru a veni mai mult în sprijinul femeilor din judeţ. Cancerul de col uterin poate fi prevenit fie prin evitarea infecţiei cu Human Papilloma Virus (HPV) – transmis sexual, fie prin monitori­zarea periodică (screening) pentru infecţii şi leziuni, vaccinarea HPV înainte de începerea activităţii sexuale ar putea fi de asemenea o soluţie”, au explicat reprezentanţii DSP Suceava. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Elevii Teodor Cârloanță și Marian Nicolay Ionescu, în lotul lărgit pentru Olimpiada Internațională de Biologie din Kazahstan

Marian Nicolay Ionescu a obținut Mențiune acordată de Ministerul Educației și elevii Teodor Cârloanță, Amalia …