Monday , April 29 2024

Cadavre de porci infectați cu pestă porcină, aruncate într-o pădurice din regiunea Cernăuți

Zilele trecute în desișurile de lângă aerodromul din Lujeni – pe teritoriul vechiului raion Cozmeni (Chițmani, denumirea ucraineană) din regiunea Cernăuți – au fost descoperite cadavrele abandonate ale unor porci infestați cu pestă porcină africană.

Foto BucPress

Potrivit agenției de presă cernăuțene BucPress, este vorba despre cinci cadavre de porci domestici din rasa Mangalița. Conform sursei citate, reprezentanții Serviciului de Stat al Ucrainei privind siguranța alimentară și protecția consumatorilor în regiunea Cernăuți, cei ai poliției și ai primăriei locale, au intervenit imediat și s-au prelevat probe, care au arătat că animalele sunt infectate cu virusul pestei porcine africane. De asemenea, în presa cernăuțeană se specifică și faptul că, nu se ştie deocamdată de unde provin porcii morţi, motiv pentru care autoritățile sunt în alertă.

„Cadavrele porcilor au fost îngropate în condiții de biosecuritate”, se specifică în publicația cernăuțeană Libertatea cuvântului. Astfel, cadavrele porcilor au fost apoi puse în gropi special amenajate, peste care s-a turnat dezinfectant, iar zona a fost sterilizată. Poliția cernăuțeană încearcă acum să-i identifice pe făptași iar Serviciul de Stat privind siguranța alimentară și protecția consumatorilor le cere oamenilor să anunțe imediat în cazul în care animalele din gospodărie prezintă semne de îmbolnăvire. (D.P.)

secretarasite

Vezi si

Premiile I și II la Olimpiada de Limba Rusă modernă, pentru două eleve de la Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni

Etapa națională a Olimpiadei de Limba Rusă modernă a avut loc, în perioada 23-26 aprilie …