Monday , April 29 2024

Bărbat de 62 de ani din Frătăuți, amendat și lăsat fără permis după ce a fost filmat făcând depășiri periculoase pe E85, la Pătrăuți

Pe rețelele sociale a circulat o filmare din data de 21 iulie 2023, în care se observă cum șoferul unei dube înmatriculate în străinătate a efectuat pe E85, în zona localității Pătrăuți, mai multe depășiri periculoase, forțând șoferii mașinilor de pe sens opus să se ferească.

În cursul zilei de marți, 25 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier  – Poliția Municipiului Suceava au reușit probarea activităților ilicite din sfera contravențională săvârșite de către un șofer în trafic la data de 21 iulie 2023. Pentru ca a pus in pericol siguranța rutieră a celorlalți participanți la trafic și a efectuat o depășire fără a se asigura suficient, determinând pe alți șoferi sa facă manevre riscante de evitare a unui impact direct, un bărbat de 62 de ani din comuna Frătăuții Noi, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 870 de lei, dar și cu pedeapsa complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 60 de zile.

„În ultimii ani la nivelul IPJ Suceava au fost dispuse în mod constant măsuri pentru creșterea fermității în ceea ce privește abordarea situațiilor de risc rutier și comportamentele în trafic care pun în pericol siguranța rutieră. Masurile preventive privative de libertate au fost aplicate în cazurile de încălcare a legislației penale prin cumul de infracțiuni sau infracțiuni grave.

Rezultatele s-au evidențiat intr-un trafic rutier mai sigur și o evoluție descendentă constantă în ceea ce privește accidentele grave și persoanele decedate în accidente rutiere.

În anul precedent s-a înregistrat cel mai mic număr de persoane decedate în accidente rutiere din ultima decadă, iar județul Suceava a părăsit locul ,,fruntaș” la nivel național.

Efortul operativ a fost completat și de o colaborare foarte bună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu dar și cu mass-media.

Exploatarea utila a surselor deschise a dus la identificarea și sancționarea unor șoferi teribiliști sau care pun în pericol siguranța rutieră.

Doar în acest an, în baza informațiilor apărute în mass-media sau pe rețele de socializare au fost identificați peste 20 de șoferi care au încălcat legislația rutieră, fiind aplicate și măsuri sancționatorii.

Facem încă o dată apel la toți participanții la trafic  sa respecte legislația rutieră.

Mulțumim totodată tuturor cetățenilor care aduc în atenția noastră astfel de derapaje comportamentale pentru a putea aplica prevederile legale și a spori astfel gradul de siguranță rutieră”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …