Sunday , May 12 2024

Azi este termenul final pentru eliminarea deşeurilor de cauciuc din gropile ilegale din satul Slobozia

Groapa Slobozia 1

Firma SUPERMAG Imperial a ascuns în două gropi uriaşe din albia Sucevei cantităţi importante de deşeuri de cauciuc. DSP va monitoriza sursele de apă din zonă, iar APM va retrage autorizaţia de mediu oricărei societăţi care nu are platformă betonată pentru depozitarea deşeurilor.  ISU va verifica dacă programul de măsuri pentru firma Cento Gimmy este respectat

Până la data de 25 octombrie, Garda de Mediu va monitoriza eliminarea deşeurilor de cauciuc din cele două perimetre identificate în albia râului Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava va stabili, tot până pe aceeaşi dată, un perimetru în care vor fi identificate şi monitorizate toate sursele de apă potabilă, urmând a se efectua analize ale apei din fântâni.
Agenţia de Protecţia Mediului va notifica societăţile, sub rezerva retragerii autorizaţiei de mediu, în vederea realizării imediate a unei platforme betonate pentru depozitarea, până la transport, a deşeurilor neutilizate în producţie, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava va verifica dacă programul de măsuri dispus pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare este respectat, fiind cunoscut faptul că în acest moment firma funcţionează în baza unui aviz provizoriu.
Măsurile au fost luate, ieri, 24 octombrie, după ce a fost convocat în şedinţa extraordinară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – grupul de suport tehnic pentru protecţia mediului unde s-a prezentat situaţia actuală şi măsurile luate cu privire la depozitarea deşeurilor de cauciuc, din comuna Graniceşti. Cu aceasta ocazie au fost stabilite date limită până la care fiecare instituţie abilitată va lua măsurile pentru îndeplinirea unor acţiuni menite să aducă situaţia la normal.
Sedinţa a fost urmată de o deplasare în zona afectată unde pe lângă cele două perimetre existente, în care au demarat lucrările de decopertare si eliminare a deşeurilor de cauciuc, au mai fost stabilite încă două perimetre ce urmează a fi verificate, existând suspiciuni pe baza declaraţiilor locuitorilor din zonă că în timp au mai fost depozitate deşeuri.
Impreună cu reprezentanţii firmei, membrii comitetului judeţean au vizualizat fluxul tehnologic şi elementele din fabrică care produc pulberea de cauciuc, centrala termică şi sistemul de exhaustare.Groapa Slobozia 1.jpg
„Vom monitoriza atent evoluţia situaţiei din zonă, astfel încât calitatea mediului să fie adusă la normalitate, iar în ce priveşte agentul economic să fie luate toate măsurile ca în cel mai scurt timp să îndeplinească toate condiţiile impuse de lege pentru funcţionare. Am stabilit termene până la care să se realizeze aceste măsuri, pentru că orice agent economic este obligat sa-şi desfăşoare activitatea doar cu respectarea legii” a declarat prefectul Florin Sinescu.
Reamintim că firma Supermag Imperial este cea de la care a pornit tot scandalul cu poluarea în zona Slobozia, dar în complicitate cu cei de la firma Cento Gimmy, care a pus la dispoziţie terenul din albia râului Suceava ca să îngroape deşeuri de cauciuc. Comisarii Gărzii de Mediu au identificat un al doilea depozit subteran de deşeuri în perimetrul ce aparţine firmei Cento Gimmy, la indicaţiile unor cetăţeni din satul Slobozia. Descinderea de miercuri dimineaţă la faţa locului a comisarilor de mediu, în frunte cu comisarul şef Adriana Iordache a început cu un scandal, fiind a doua oară când s-au găsit depozitate deşeuri de cauciuc – resturi de anvelope şi saci cu pudretă provenite de la Supermag Imperial. Cel de-al doilea depozit ascuns de deşeuri s-ar întinde pe o suprafaţă de până în 1.000 de metri pătraţi, neputând fi apreciată deocamdată adâncimea gropii săpate în acest scop. Excavarea va continua şi în zilele următoare, pe cheltuiala firmelor în culpă.
Reamintim, de asemenea, că la primul depozit ilegal de deşeuri din cauciuc descoperit pe proprietatea aceleiaşi Cento Gimmy se stabilise deja ca până pe 25 octombrie să fie ridicate acele deşeuri, urmând să se intervină din nou dacă acel termen nu va fi respectat. Amenda dată pentru Cento – Gimmy a fost de 20 de mii de lei pentru depozitare neconformă a deşeurilor în vreme ce Supermag Imperial, autoare şi a poluării satului Slobozia cu funingine de cauciuc provenită de la arderea în centrala termică a cauciucurilor, amenda a fost de 50 de mii de lei. Conform estimărilor comisarilor de mediu, în prima groapă săpată au fost depozitate zeci de tone de deşeuri, aceasta având o lungime de 40 de metri, lăţime de 15 metri şi adâncime de trei metri.
Firma Cento – Gimmy făcuse demersuri la primăria comunei Grăniceşti în scopul unui schimb de teren în satul Slobozia, iar dacă nu ar fi fost aceste descinderi succesive la faţa locului a comisarilor de mediu, urmare a atitudinii luate de cetăţenii din sat, comuna ar fi oferit teren bun în schimbul unuia care ascundea la doar câteva palme adâncime, cantităţi greu de apreciat de deşeuri de cauciuc provenite din activitatea Supermag Imperial. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Șapte noi săli de clasă pentru elevii LPS, prin mansardarea clădirii principale. În ultimii ani a crescut considerabil numărul candidaților pentru admiterea la liceu

Creșterea efectivelor de elevi din ultimii ani impune crearea de noi spații de învățământ sau …