Friday , April 26 2024

Ieri a fost inaugurat un mare loc de joacă din Parcul Central al Sucevei (FOTO)

secretarasite

Joi a fost inaugurat locul de joacă pe care firmele Diasil și Ritmic l-au amenajat în Parcul Central, potrivit obligațiilor asumate prin contractul de salubrizare. Inaugurarea s-a făcut în absența copiilor, așa cum de altfel a anunțat cu o zi mai devreme primarul Ion Lungu, din cauza măsurilor de protecție la coronavirus impuse de legislația actuală. Totuși, oficialitățile sucevene – primarul Ion Lungu și, viceprimarul Lucian Harșovschi – au fost de față la inaugurarea respectivului loc de joacă.

De altfel, la locul de joacă din Parcul Central se vor putea juca simultan 150 de copii – între 3 și 15 ani, după cum a menționat viceprimarul Lucian Harșovschi – iar primarul Ion Lungu a explicat că, în prezent, locul de joacă nu poate fi folosit, din pricina epidemiei de coronavirus și atunci când se va decide a fi deschis, vor fi impuse și unele măsuri de protecție sa­nitară.

A fost afectată o suprafață de 600 de metri pătrați din parc, din care pe o suprafață de 470 mp era amenajat un loc de antrenament în aer liber, acoperit cu suprafață cauciucată iar restul erau alei pavelate. Primarul a precizat că pentru amenajarea locului de joacă nu a fost necesară tăierea niciunui copac. Noul loc de joacă este iluminat, iar spațiile verzi adiacente au fost reabilitate.

Locul de joacă este format în principal dintr-un corp central de joacă care este punctul principal de atracție realizat pe trei niveluri și are o înălțime de 9 m iar pe lângă corpul central al locului de joacă se mai adaugă un balansoar dublu, un leagăn dublu, o figurină elastică, 30 de metri liniari de gradene din lemn tip bănci de odihnă, trei bannere pentru copii. De asemenea, corpul central format în principal din tuneluri, pasarele, platforme, tobogane este prevăzut cu șapte căi de acces și 12 căi de ieșire. (D.P.)

secretarasite

Vezi si

(P) Alege inteligent! Alege PYAM Residence! Cartier Privat de Vile 

PYAM Residence Cartier de vile – executate impecabil, gândite până la cel mai mic detaliu! …

No comments

  1. Inaugurare fara benefriciari? Unde-s copii?