Saturday , May 11 2024

6.792 de misiuni executate de jandarmii suceveni în contextul conflictului armat din Ucraina

Marți, 17 ianuarie, la sediul Şcolii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni a avut loc evaluarea activității desfășurate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava în anul 2022.

Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru festiv, sub prezidiul colonelului Nițoi Mihai Gabriel – șeful Direcției Control și Verificări Interne, a colonelui Vladimirescu Tudor – comandantul Şcolii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni și al cadrelor militare ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

În cuvântul de bilanț, inspectorul – șef, general de brigadă Ionel Postelnicu  a precizat că principalul aspect care a influențat în mod decisiv misiunile organizate și executate în anul care a trecut l-a constituit declanșarea invaziei Ucrainei de către Federația Rusă.

“La fel ca în anii precedenți, în anul 2022 Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava a pus accent pe o gestionare transparentă a situațiilor de asigurare și restabilire a ordinii publice, urmărind în permanență realizarea dialogului și acordarea întregului sprijin pentru soluționarea eventualelor nelămuriri, spiritul prevederilor legale fiind primordial în rezolvarea situațiilor ce au impus intervenția forțelor de ordine”, a declarat inspectorul – șef, general de brigadă Ionel Postelnicu.

Activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava s-a evidențiat printr-un număr de 26.908 misiuni, astfel:  6.003 misiuni de asigurare a ordinii publice; 12.798 misiuni de menținere a ordinii publice;  6.792 misiuni executate în contextul conflictului armat din Ucraina; 789 misiuni în cooperare;  526 de activități de punere în aplicare a mandatelor de aducere.

Au fost constatate 2.052 de contravenții, valoarea sancțiunilor aplicate în acest an fiind de 561.650 de lei.

Pentru anul 2023, obiectivele fundamentale ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava vor viza creșterea performanței activităților operative, logistice, dar și de suport, s-a mai arătat in cadrul ședinței de bilanț care a avut loc la Fălticeni. (O.S.)

Vezi si

Vasile Rîmbu, numărul 1 pe buletinele de vot

Biroul Electoral Municipal Suceava a organizat tragerea la sorți în urma căreia a fost stabilită …