Friday , May 17 2024

237 de candidați suceveni au fost admiși la concursul pentru agenți de poliție

După rezolvarea contestațiilor se va ști exact cine vor fi polițiștii ce vor ocupa posturile vacante de la IPJ Suceava. Cele mai vânate posturi de agent sunt cele de la Moara, Ipotești și Bosanci

concurs politisti

Mulți aspiranți la posturile de polițist din județul Suceava nu au reușit să treacă de proba scrisă a concursului. Aceștia nu au obținut notă de trecere, respectiv minimum nota 7. De asemenea, candidații neprezentați au fost declarați „Respins”. Cei nemulțumiți au putut contesta rezultatul la proba scrisă în termen de 24 de ore de la data publicării rezultatelor, la unitățile teritoriale care au efectuat recrutarea. La nivelul județului Suceava au fost scoase la concurs 54 de posturi de agenți din sursă externă.
Nu mai puțin de 956 de persoane s-au înscris la concursul organizat de IPJ Suceava pentru completarea celor 54 de posturi vacante de agenți de poliție. Dintre aceștia au fost care nu și-au depus dosarul complet, nu au trecut testul psihologic ori nu au făcut față concursului sportiv. Astfel, la proba scrisă au mai luat parte doar 353 de candidați. Dintre aceștia, 237 au fost admiși, iar 116 au fost respinși. După ce vor fi rezolvate contestațiile, se va ști cu exactitate care dintre cei 237 de candidați admiși vor deveni agenți de poliție și la ce secții din județ. Secțiile din preajma municipiului Suceava au fost vânate de aspiranții la meseria de polițist, 43 de astfel ce cereri fiind depuse pentru locul de la Moara, 37 pentru cel de la Ipotești și 32 pentru cel de la Bosanci. La polul opus se află postul de agent de poliție de la Ulma, unde s-au înscris doar șase candidați.
La 1 aprilie 2016 a fost dat startul reîncadrărilor de personal, 46 de locuri la nivel național, câte unul în fiecare județ și șase la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, dar și angajărilor din sursă externă – 1.853 de locuri la nivel național, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliției Române. Posturile scoase la concurs sunt repartizate la posturile de Poliție Rurală, precum și la secțiile de poliție din București.
În vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, instituția trebuie să ocupe, din sursă externă, 54 de posturi vacante de agenți de poliție. De asemenea, un post a fost distribuit în vederea reîncadrării de personal la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sursa de recrutare fiind formată exclusiv din persoanele care au avut calitatea de agent de poliție și pot fi reîncadrate. La Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, toate posturile scoase la concurs sunt în specialitatea ordine publică, fiind prevăzute în cadrul Posturilor de Poliție Comunale. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Doi bărbați cu arsuri grave în urma exploziei unui cazan de țuică, la Frasin

Miercuri seara, în jurul orei 20.50, o instalație artizanală de produs țuică a explodat în …

2 comments

  1. Praf si pulbere se alege din sistemul de ordine publica ! Politisti debutanti la 50 ani, o gramada de femei… na, sa ai ordine publica!!!

  2. Poate cineva are nevoie nevoie de carne de tun.
    Sunt trimisi direct in span si unde anume, la posturi.
    Ce experienta au?
    Cine le asigura pregatirea acestor tineri si in ce conditii?
    Stiu sa foloseasca armamentul din dotare?
    Candva un colonel plangea ca si-a angajat baiatul intr-un domeniu pentru care nu era pregatit.
    Oricum le urez succes in noua activitate.
    Tinuta e frumoasa…..