Saturday , April 27 2024

22 de suceveni bolnavi de COVID-19 internati in ultimele 24 de ore, iar 45 externati. 599 de persoane au intrat in autoizolare de ieri pana azi

Luni, 25 mai, conform datelor centralizate la nivel județean, există în autoizolare la domiciliu 3309 de persoane, o crestere cu 599 in ultimele 24 de ore, anunta Prefectura Suceava. Conform situației întocmite de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2240 de persoane declarate vindecate. 

În ultimele 24 de ore au fost internate în spital 22 de persoane diagnosticate cu COVID- 19 și externate 45 de persoane.

În ultimele 48 de ore nu a fost înregistrat niciun caz de infectare cu SARS- CoV – 2 în rândul personalului medical sau auxiliar.

In carantină instituționalizată se mai afla 181 de persoane.  5324 de persoane au ieșit din autoizolare, iar 3107 au ieșit din carantină instituționalizată.
Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 18764 de teste.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă, desfășurând în special acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor, cu privire la noile reguli, atragând atenția că numai împreună și respectând aceste reguli vom reuși să depășim cu bine situația creată de pandemie.
Institutia Prefectului ii roaga pe suceveni să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
Românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia alocată lor +4021.320.20.20, se mai arata in comunicatul transmis astazi de Prefectura. (O.S.)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …