Saturday , April 27 2024

13 note de 10 la Titularizare și un procent de promovare de 52,6%

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, la nivelul județului Suceava sunt 13 candidați care au primit nota maximă – 10. Note între 7,00 și 9,99 au obținut 406 candidați, alți 261 au primit note între 5 și 6,99, iar 109 dintre cei care au susținut examenul au fost notați cu note între 1,01 și 4,99. Rata de promovare a examenului de Titularizare 2020, la nivel național, este de 58,66%, fiind peste rata din ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.

Ministerul Educației a publicat azi rezultatele concursului de Titularizare 2020. 406 candidați din județul Suceava au promovat examenul de Titularizare din data de 29 iulie a.c., reprezentând un procent de 52,6%. Amintim că la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice vacante din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 841 de candidaţi din cei 907 înscriși. Doar 796 teze au fost transmise centrelor de evaluare, deoarece 42 de candidați s-au retras din examen, iar alți 3 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, la nivelul județului Suceava sunt 13 candidați care au primit nota maximă – 10. Note între 7,00 și 9,99 au obținut 406 candidați, alți 261 au primit note între 5 și 6,99, iar 109 dintre cei care au susținut examenul au fost notați cu note între 1,01 și 4,99.

Rata de promovare a examenului de Titularizare 2020, la nivel național, este de 58,66%, fiind peste rata din ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației. La nivel național, 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99. În următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.

Contestațiile pot fi depuse azi, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 11 august.

Pentru a deveni titular pe un post didactic, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, pe post de suplinitor, minimum nota 5. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către IȘJ Suceava în perioada 12 – 14 august. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …