Friday , April 26 2024

100 de copaci smulși din pământ pentru a simula că au fost doborâți de vânt, descoperiți de reprezentanții Gărzii Forestiere

A fost afectată o suprafață de două hectare de pădure din zona Falcău

doboraturi 2

Mai mulți arbori au fost doborâți intenționat în zona Falcău, pe raza ocolului Silvic Bucovina. Conform declarațiilor șefului Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, au fost afectați aproximativ 100 de arbori, pe o suprafață de două hectare.

Acesta a explicat că, delegații Gărzii Forestiere s-au deplasat, în urma unei sesizări telefonice, într-o zonă împădurită proprietate privată, unde au identificat aproximativ 100 de arbori doborâți. Deși făptașul a încercat să facă în așa fel încât copacii să pară doborâți de vânt, la o privire mai atentă s-a constatat faptul că, suprafața fusese defrișată intenționat. În acest moment, în cauză se desfășoară cercetări, în zonă deplasându-se mai mulți reprezentanți ai legii.doborat

Mihai Gășpărel a mai arătat că în acest caz urmează să fie făcută plângere penală pentru distrugerea pădurii, momentan fiind în curs o anchetă, în vederea identificării făptașului. De asemenea, verificările vor fi extinse pe raza întregii unități de producție, astfel încât să poată fi identificate și prevenite alte încercări similare (A.I.)

 

Vezi si

MILWAUKEE® TOUR 2024 la TEHNOACTIV SRL Suceava, în data de 8 mai 2024, Str. Cernăuți nr. 123 (P)

În calitate de distribuitor autorizat al producătorului american MILWAUKEE® TOOL, TEHNOACTIV S.R.L. Suceava organizează evenimentul …