Ultimul miner scos din mina San Jose vorbeşte despre miracolul momentului în care au fost găsiţi

“Era 6.00 dimineaţa când a ajuns prima sondă, şi aveam toţi un protocol stabilit pentru ziua primului contact”, i-a spus Urzua, în vârstă de 54 de ani, şeful de tură şi liderul celor 33, preşedintelui chilian, Sebastian Pinera, la câteva minute după ce a ieşit din mină, miercuri.

Dar, în momentul când sonda subterană a ajuns la ei, la aproximativ 700 de metri sub pământ, după 17 zile de efort, “totul a fost dat uitării, voiau toţi să îmbrăţişeze foreza”, a declarat minerul, referindu-se la sentimentul trăit de colegii săi.

Sonda a adus la suprafaţă un mesaj scris pe o bucată de hârtie, un mesaj miraculos, intrat în istorie: “Noi suntem bine, cei 33 din refugiu”.

Însă, Urzua a dat asigurări că multe alte hârtii au fost legate de sondă de către mineri, care ştiau că au fost localizaţi. Pe acestea se puteau citi mesaje ca “Trimiteţi de mâncare”, “Mi-e foame”. “Erau destul de multe bucăţi de hârtie. Dar Dumnezeu a vrut să ajungă (la suprafaţă) doar cele care trebuia să ajungă”, a adăugat el.

După surparea de la 5 august, era atât de mult praf în mină, încât bărbaţii au avut nevoie de trei ore pentru a evalua situaţia din jurul lor.

Ei au încercat mai multe opţiuni pentru a găsi o ieşire. “Iar unii au făcut lucruri nu tocmai dintre cele mai bune”, a declarat el, fără să ofere detalii. “Dar, din fericire, am ştiut să ne păstrăm raţiunea, iar mulţumită lui Dumnezeu nimeni nu a fost victima accidentului”, a continuat minerul.

Cea mai mare grijă a lor, a subliniat Urzua, era soarta celor “trei sau patru colegi care tocmai ieşeau din mină”. “Ne întrebam fără încetare dacă au putut ieşi” înainte de surpare, a afirmat el. Minerii au reuşit să iasă din mină.

Paradoxal, cei 33 nu erau în cea mai rea situaţie. “Cedam din când în când, dar aveam suficientă putere să le vorbesc minerilor, să le explic ce se petrecea”, a declarat Urzua.

“Simţeam că existau maşini care săpau în direcţia noastră. În primele cinci zile eram siguri că lucrau în mină, dar vedeam că este dificil. Cunoşteam foarte bine contextul”, a continuat el.

Referindu-se la primele 17 zile de supravieţuire, când au fost pe cont propriu, Urzua a spus că aveau “foarte puţin de mâncat. Spre sfârşit, mâncam la 48 de ore, pentru a lăsa ceva şi pentru mai târziu”. Din două în două zile, mâncau două guri de ton şi o jumătatea de pahar de lapte.

“Dar aveam credinţa. Speram că într-o zi puteam fi salvaţi. Îi mulţumim lui Dumnezeu”, a spus minerul.

“Eu cred că este o poveste foarte frumoasă”, a conchis Urzua.