Friday , April 26 2024

Stoltenberg atenţionează Occidentul să se pregătească pentru un conflict lung în Ucraina

Ţările occidentale vor trebui să sprijine Ucraina încă pentru mult timp, în contextul invaziei ruse din această ţară, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu apărut joi în cotidianul The Guardian, potrivit DPA.


Preşedintele rus Vladimir Putin “nu intenţionează să obţină pacea, ci vrea mai mult război”, a precizat şeful NATO.

Stoltenberg a adăugat că Rusia îşi sporeşte producţia militară industrială şi apelează la regimurile autoritare într-o încercare de a obţine mai multe arme.

Ca urmare, SUA, Marea Britanie, Germania şi alte state occidentale trebuie să fie pregătite să sprijine Ucraina cu arme, muniţie şi piese de schimb pentru o perioadă lungă de timp.

“Nevoia va continua să existe, deoarece este vorba de un război de uzură. Este vorba de capacitatea industrială de a menţine sprijinul”, a spus el.

La începutul acestei săptămâni, ţările din UE au convenit să ofere Ucrainei un milion de cartuşe de artilerie în următoarele 12 luni, a mai declarat Stoltenberg.

Prin echipamentul oferit de Occident, ucrainenii vor putea “să lanseze o ofensivă şi să recucerească teritorii”, adăugând însă că NATO nu este parte a conflictului. AGERPRES

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …

One comment

  1. De ce? Care e treaba nostra la ei? Și asa ei ne urăsc și nu dau 2 bani pe noi.