Wednesday , May 1 2024

Rusia va fi invitată la festivitățile dedicate Debarcării aliaților în Normandia, dar nu și Putin

Rusia va fi invitată la festivitățile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaților în Normandia (Franța) la începutul lunii iunie, dar nu și președintele său, Vladimir Putin, din cauza “războiului de agresiune” rusesc în Ucraina, a anunțat marți Mission Liberation, care organizează evenimentul.

“Având în vedere circumstanțele (ofensiva rusă în Ucraina), președintele Putin nu va fi invitat să ia parte la comemorările debarcării din Normandia”, au precizat organizatorii, conform AFP, citată de Agerpres.
“Rusia va fi, totuși, invitată să fie reprezentată, pentru ca importanța angajamentului și a sacrificiilor poporului sovietic, precum și contribuția sa la victoria din 1945, să fie onorată”, a adăugat Mission Liberation.
Nu au fost oferite detalii cu privire la nivelul la care Rusia ar putea fi reprezentată la aceste comemorări din Normandia, în nord-vestul Franței.
Vladimir Putin a fost invitat la celebrările celei de-a 70-a aniversări din iunie 2014, în pofida anexării Crimeei cu trei luni înainte, în semn de recunoaștere a tributului greu plătit de Rusia în lupta împotriva nazismului.
Președintele rus și omologul său ucrainean Petro Poroșenko au vorbit pentru prima dată la acea vreme, în plină revoltă pro-rusă în estul Ucrainei, pe care Occidentul a acuzat Moscova că a încurajat-o și chiar că a orchestrat-o în mod direct.
Întâlnirea, la care au participat președintele francez și cancelarul german de la acea vreme, Francois Hollande și Angela Merkel, a deschis calea unor discuții între cele patru țări, în așa-numitul format “Normandia”, pentru a încerca să găsească o ieșire la criza ucraineană, care a continuat până la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.
Pe de altă parte, Vladimir Putin nu a fost invitat la cea de-a 75-a aniversare a Zilei Z, în 2019, când situația din estul Ucrainei s-a acutizat. El a declarat atunci că nu a fost “absolut deloc o problemă” (faptul că nu a fost invitat), iar Moscova i-a cerut Franței să nu “exagereze” importanța debarcării Aliaților, amintind cele 27 de milioane de morți sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
“Din punct de vedere istoric, Franța a invitat întotdeauna la ceremonie țările ale căror contingente au debarcat în Normandia. În trecut, invitația a fost extinsă și la Federația Rusă”, explică Mission Liberation.

Vezi si

Atac cu sabia la metroul din Londra. Mai mulți răniți

Un bărbat înarmat cu o sabie sau cu o macetă a atacat mai multe persoane …