Friday , May 3 2024

Postările scandaloase ale lui Dmitri Medvedev coincid cu datele livrării de vin din podgoriile lui din Italia

În pofida sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană, vinul din podgoriile italiene ale lui Dmitri Medvedev continuă să fie livrat în Rusia. Mai mult, datele de livrare precedă în mod surprinzător fiecare postare scandaloasă a fostului preşedinte rus pe reţele de socializare, relevă o investigaţie a jurnaliştilor independenţi de la The Insider, preluată de Radio Chişinău și Agerpres.


Potrivit sursei citate, după declanşarea invaziei la scară largă în Ucraina, Dmitri Medvedev a început să facă declaraţii odioase în mod regulat. “Este posibil ca acest lucru să aibă legătură cu faptul că legendarele sale podgorii nu au căzut sub incidenţa sancţiunilor, iar vinul din Italia continuă să intre în Rusia lot după lot”, scrie The Insider.

Astfel, conform datelor ImportGenius, vinul de la Fattoria della Aiola (firma care gestionează podgoriile lui Medvedev din Italia) a ajuns în Rusia pe 17 iunie 2022, prin intermediul unei firme intermediare din Riga. La doar două zile după sosirea vinului italian, Medvedev scrie o postare pe Telegram în care “prezice” destrămarea Uniunii Europene şi o numeşte “tanti’ pe şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Următorul transport de la crama italiană a lui Medvedev a sosit în Rusia o lună mai târziu, pe 18 iulie. Sticlele au fost importate sub formă de “mostre”. La câteva zile după ce sticlele au trecut graniţa, Medvedev a scris o postare în care a enumerat “păcatele” Occidentului, în care a folosit expresii precum “proştii europeni”, “bunicul cu demenţă” (despre preşedintele SUA) şi “nebuni de legat’ (despre conducerea UE).

Apoi, un lot destul de mare de vin Fattoria della Aiola a fost importat în Rusia la 13 octombrie 2022. La doar câteva zile după ce vinul a trecut prin vamă, Medvedev face o nouă postare despre “moroii banderovişti”.

În ianuarie 2023, sticle de vin de la crama lui Medvedev din Toscana au ajuns din nou în Rusia, iar la câteva zile după ce băutura a intrat pe teritoriul rusesc Medvedev a scris noi insulte în Telegram despre “trei imbecili din Varşovia, Riga şi Kiev”.

“Considerăm că includerea podgoriilor lui Medvedev pe lista de sancţiunilor ar fi putut reduce nivelul de toxicitate pe reţelele sociale”, conchide ironic publicaţia citată. AGERPRES

Vezi si

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând …