Monday , May 20 2024

Papa Benedict al XVI-lea începe o vizită istorică în Marea Britanie

Papa Benedict al XVI-lea începe joi o vizită istorică de patru zile în Marea Britanie, cu obiectivul de a realiza o apropiere între catolici şi anglicani, însă aceasta ar putea fi afectată de controversele privind abuzurile sexuale comise de clericii catolici.
Prima vizită a unui Suveran Pontif în Marea Britanie după schisma anglicană din secolul al XVI-lea include escale în Scoţia, la Edinburgh şi Glasgow, şi în Anglia, la Londra şi Birmingham.

Papa va ajunge joi la Edinburgh, unde se va întâlni, la castelul Holyroodhouse, cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, capul Bisericii anglicane. El se va deplasa, cu papamobilul, pe principala arteră din oraşul scoţian, după care va pleca la Glasgow, pentru o primă slujbă în aer liber, în parcul Bellahouston.

Cântăreaţa Susan Boyle, catolică scoţiană devenită celebră în urma participării la o emisiune televizată de căutare de talente muzicale, va susţine un concert, alături de un cor format din 800 de persoane.

Vaticanul insistă asupra importanţei, în special ecumenice, a acestei vizite, la care sunt aşteptaţi să asiste circa 400.000 de pelerini.

Vizita se va încheia duminică, printr-o slujbă de beatificare a cardinalului John Newman, teolog anglican din secolul al XIX-lea care s-a convertit la catolicism.

Presa britanică şi mai multe asociaţii ar vrea însă ca Papa să clarifice şi poziţia sa asupra scandalului abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului asupra unor copii, relansat în cursul acestei săptămâni, după publicarea unui raport privind amploarea fenomenului în Belgia.

Presa a relatat şi despre o posibilă întâlnire a Suveranului Pontif cu victimele britanice ale abuzurilor, însă aceasta nu a fost confirmată oficial de Vatican.

Alte grupuri au programat proteste faţă de poziţia Bisericii Catolice faţă de homosexuali, utilizarea prezervativelor sau interdicţia de numire a femeilor în funcţii clericale.

Majoritatea britanicilor se declară reticenţi în ceea ce priveşte primirea Suveranului Pontif, pentru o vizită ale cărei costuri sunt estimate la 10 – 12 milioane de lire.

Vezi si

Oficial iranian: Președintele și ministrul de externe au murit în accident

Președintele Raisi și ministrul de externe au murit într-un accident de elicopter, a declarat un …