Thursday , May 2 2024

Mobilizare amplă anti-Netanyahu în Israel după şase luni de război

Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva premierului Benjamin Netanyahu sâmbătă seara în Israel, în contextul în care duminică ţara a intrat în cea de-a şaptea lună de război împotriva Hamas în Fâşia Gaza, informează AFP, citată de Agerpres.

La Tel Aviv, 100.000 de oameni, potrivit organizatorilor, s-au adunat în “piaţa democraţiei”, o intersecţie astfel redenumită după marşurile uriaşe din 2023 împotriva unui proiect de reformă a justiţiei susţinut de prim-ministrul Netanyahu, dar care nu a avut succes

Afişând caricaturi ale premierului “Bibi” şi sloganuri ostile liderului Likud implicat în mai multe proceduri judiciare, în special pentru corupţie, aceştia i-au cerut demisia fără întârziere, cerând “alegeri acum”, potrivit corespondenţilor AFP.

Demonstranţii s-au alăturat apoi altor protestatari, cerând o soluţie negociată pentru eliberarea celor 129 de ostatici care continuă să fie captivi, dintre care 34 au murit, conform armatei, dintre cei aproximativ 250 răpiţi pe 7 octombrie în timpul atacului Hamas din sudul Israelului.

Cel puţin o persoană a fost arestată şi un poliţist a fost rănit în timpul confruntărilor cu poliţia, care a anunţat şi arestarea unui şofer care a rănit uşor trei persoane după ce a intrat în mulţime în timp ce manifestanţii se dispersau.

Demonstraţii au fost organizate şi în alte 50 de localităţi. În Cezareea, la nord de Tel Aviv, au izbucnit ciocniri între poliţişti şi demonstranţii care au încercat să se apropie de reşedinţa privată a premierului Netanyahu, iar o persoană a fost arestată, potrivit presei israeliene.

Luând cuvântul în timpul unei demonstraţii din Kfar Saba, la nord-est de Tel Aviv, liderul opoziţiei, centristul Yair Lapid, a cerut şi el organizarea de alegeri legislative.”Nu au învăţat nimic. Nu s-au schimbat. Până când nu îi vom înlătura nu vor permite acestei ţări să avanseze”, a spus el înainte de a zbura la Washington pentru a se întâlni cu înalţi oficiali americani.

Duminică, o demonstraţie pentru eliberarea ostaticilor va avea loc de la ora 18:00 (15:00 GMT) la Ierusalim, în timp ce armata a anunţat sâmbătă că a recuperat cadavrul unui ostatic, Elad Katzir, ucis în Fâşia Gaza la mijlocul lunii ianuarie de către răpitorii săi, conform armatei. AGERPRES

Vezi si

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând …