Friday , April 26 2024

Ministrul de Externe spune că o cursă Tarom va aduce românii din Japonia

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că o cursă Tarom va aduce în ţară românii care vor să părăsească Japonia.

“Deocamdată, organizăm o primă cursă Tarom, dar va fi o cursă în regim comercial obişnuit, deci punem la dispoziţia românilor care vor să plece o cursă Tarom”, a declarat ministrul.

Baconschi a precizat că această cursă este pentru cei care au cerut ajutor ambasadei. “Viaţa e relativ normală în Japonia, operează toate companiile de zbort civile. Ce facem – este organizarea unui charter pentru cel puţin o parte dintre românii care au cerut ambasadei ajutor pentru părăsirea Japoniei. Va fi o cursă comercială ad hoc, organizată pentru ei”, a spus şeful diplomaţiei române.

Ministrul de Externe a mai afirmat că România este pe lista de aşteptare a statelor care oferă ajutor umanitar Japoniei. “Suntem şi noi pe lista statelor care şi-au oferit ajutorul umanitar pentru Japonia atât de greu încercată de această serie tragică – un cutremur devastator, urmat de tsunami şi de riscul unui accident nuclear. Suntem pe o listă de aşteptare, am convenit cu autorităţile japoneze că ar fi nevoie de apă, de saci de dormit şi alte materiale de acest fel, în momentul în care ne vor da semnalul că e nevoie, vom transporta în Japonia asemenea ajutoare. Ele sunt în stocul Ministerului Administraţiei şi Internelor, nu trebuie achiziţionate”, a conchis ministrul.

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …