Fostul premier din Kosovo, achitat de Tribunalul Penal Internaţional

29/11/12 ora:6:24pm

Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie l-a achitat din nou, joi, pe fostul premier kosovar Ramush Haradinaj de acuzaţii de crime de război comise în timpul Războiului de independenţă din Kosovo (1998-1999), decizia fiind primită cu strigăte de bucurie şi explozii de petarde de către sute de kosovari albanezi adunaţi în piaţa centrală din Priştina.

“Camera vă consideră nevinovat de toate capetele din actul de acuzare”, a declarat judecătorul Bakone Justice Moloto în cadrul unei şedinţe publice, la Haga, unde se află sediul TPI.

Verdictul a fost primit cu zgomot de către public, la TPI, unde se aflau susţinători şi membri ai familiei lui Ramush Haradinaj, în vârstă de 44 de ani, fostul conducător al Armatei pentru Eliberarea Kosovo (UCK), considerat un erou în ţara sa.

“Camera nu este convinsă că martorul se afla în centrul (Jablaniţei)”, a declarat judecătorul Moloto în legătură cu un “martor care ar fi putut să repete ceea ce a auzit de la alte persoane”.

Celelalte două persoane acuzate alături de Haradinaj, şi anume Idriz Balaj, în vârstă de 41 de ani, comandantul unităţii speciale “Vulturi negri” din cadrul UCK, şi Lahi Brahimaj, în vârstă de 42 de ani, alt fost comandant în cadrul UCK, au fost, de asemenea, achitaţi de acuzaţii de crimă şi aplicarea torturii, fapte comise în principal împotriva unor sârbi şi care le-au fost reproşate în acest al doilea proces în primă instanţă.

Haradinaj şi Balaj au fost achitaţi în 2008 de 37 de capete de acuzare de crime împotriva umanităţii şi crime de război, pe când Brahimaj a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru aplicarea torturii, dar a fost achitat de alte acuzaţii formulate împotriva sa.

În urma unui apel al procurorului, pentru prima dată în istoria TPI, Tribunalul a dispus în iulie 2010 ca cei trei bărbaţi să fie rejudecaţi parţial în primă instanţă, deoarece unii martori au constituit obiectul unor “intimidări grave”.

Haradinaj şi Balaj au fost rejudecaţi fiecare pentru câte şase capete de acuzare, iar Brahimaj pentru patru capete de acuzare – fiind achitat, toate cu privire la presupuse crime comise într-un centru de detenţie improvizat la Jablaniţa. Acuzarea a cerut cel puţin 20 de ani de închisoare împotriva celor trei.

Sute de kosovari albanezi reuniţi în piaţa centrală din Priştina au primit cu strigăte de bucurie şi zgomot de explozii de petarde achitarea de către TPI a “eroului” lor Ramush Haradinaj, inculpat pentru crime comise împotriva sârbilor în timpul Războiului din Kosovo (1998-1999).

Purtând umbrele din cauza unei ploi torenţiale, ei au urmărit transimisunea în direct a judecării pe un ecran uriaş, convinşi că Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie îl va achita din nou pe Haradinaj.

“Justiţia s-a impus, Kosovo a câştigat. Sunt convins că totul va merge bine de-acum, pentru că putem avansa împreună cu el”, a declarat plângând Jahja Lluka, o colaboratoare apropiată a lui Haradinaj, care a fost premier în perioada 2004-2005, înainte să se predea TPI.

“Kosovo aştepta o asemenea decizie. Kosovo are atât de multă nevoie de el”, a declarat Maria Haradinaj, o economistă, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a precizat că nu are nicio legătură de rudenie cu “eroul” kosovar.

“Pot depune mărturie că nu a comis nicio crimă şi că a respectat toate legile războiului. Aşteptăm cu fericire revenirea sa şi vrem să îl vedem din nou la conducerea Kosovo”, a declarat Shpetim Felmanaj, un fost combatant, referindu-se la numeroase zvonuri potrivit cărora Haradinaj va candida pentru funcţia de premier după ce se va întoarce la Priştina.

TPI l-a achitat, deja, în 2008, pe Haradinaj pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război în timpul Războiului din Kosovo, după intimidarea unor martori.

Ramush Haradinaj, în vârstă de 44 de ani, fost lider al Armatei pentru Eliberarea Kosovo (UCK), şi alte două persoane acuzate alături de el, şi anume Idriz Balaj, în vârstă de 41 de ani, comandant al unităţii speciale “Vulturi negri” din cadrul UCK, şi Lahi Brahimaj, în vârstă de 42 de ani, un alt fost lider UCK, au fost acuzaţi de crime şi aplicarea torturii unor sârbi.