Thursday , May 2 2024

Barack Obama: “Palestina” ar putea deveni membră ONU într-un an

Preşedintele SUA, Barack Obama, consideră că, într-un an, “Palestina” ar putea deveni membră a Naţiunilor Unite, dacă procesul de pace din Orientul Mijlociu va avea succes, conform discursului pe care liderul de la Casa Albă îl va rosti joi la reuniunea ONU.

Preşedintele american le va reaminti principalilor actori din Orientul Mijlociu de tradiţia de toleranţă a iudaismului, creştinismului şi islamului pentru a ajunge la un tratat de pace.

“Dacă vom face acest lucru, când vom reveni aici anul viitor, am putea avea un acord care să ne ajute să primim un nou membru ONU: un stat palestinian independent, care să coexiste în pace cu Israelul”, urmează să declare Obama, potrivit Preşedinţiei SUA.

Discursul preşedintelui american la tribuna Adunării Generale ONU intervine într-un moment crucial pentru negocierile de pace între palestinieni şi israelieni.

Negocierile au fost reluate la începutul lui septembrie şi sunt intermediate de Statele Unite. Un moratoriu privind construcţiile în coloniile israeliene din Cisiordania expiră la sfârşitul lunii septembrie, iar palestinienii cer prelungirea acestuia.

Vezi si

Trupele ruse avansează la nord-vest de Avdiivka, în timp ce civilii ucraineni fug

Armata ucraineană, confruntată cu superioritatea trupelor ruse în materie de trupe şi armament, încearcă să …