Monday , April 29 2024

Consiliul de Securitate al ONU va începe discuțiile despre recunoaşterea Palestinei ca stat membru

Consiliul de Securitate al ONU va discuta, începând de luni, problema recunoaşterii Palestinei ca stat membru – şi nu doar cu statut de observator – al Naţiunilor Unite, proces care ar putea dura câteva săptămâni, a informat sâmbătă EFE, transmite Agerpres.

În sesiunea sa de dimineaţă, desfăşurată cu uşile închise, Consiliul de Securitate al ONU a programat pe agendă subiectul „Admiterea de noi membri”, iar apoi, la prânz, va avea loc o altă sesiune deschisă pe această temă, cu citirea unei scrisori a secretarului general al organizaţiei, Antonio Guterres, scrie agenţia de presă spaniolă.

Scrisoarea, datată miercuri, 3 aprilie, şi adresată preşedinţiei Consiliului – deţinută luna aceasta de Malta – nu este altceva decât o retransmitere oficială a depeşei care i-a fost înmânată lui Guterres cu o zi înainte de reprezentantul Palestinei la ONU, Riyad Mansour, în care acesta solicita acordarea calităţii de membru cu drepturi depline.

Conform reglementărilor ONU, Consiliul trebuie să creeze un comitet format din toţi membrii săi (cincisprezece) care studiază cazul şi emite un raport. Dacă comitetul îl aprobă, cererea ajunge la Adunarea Generală, care o votează, iar în final se întoarce la Consiliu, care dă aprobarea finală.

Pentru ca solicitarea Palestinei să aibă succes, nouă din cei 15 membri nepermanenţi trebuie să o susţină şi niciunul dintre membrii permanenţi nu trebuie să se opună prin veto.

În situaţia actuală, pare fezabil ca petiţia palestiniană să strângă nouă voturi: cele ale Rusiei şi Chinei, plus ţările africane şi latino-americane şi chiar şi unii europeni care recunosc deja statul palestinian, precum Malta şi Slovenia. Rămâne de văzut care va fi poziţia Japoniei şi Coreei.

Cu toate acestea, analiştii consideră că este foarte probabil ca Statele Unite să-şi folosească la un moment dat dreptul de veto, pe care în cele şase luni de război din Gaza l-au folosit deja de trei ori în favoarea aliatului lor, Israelul.

Vezi si

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra orașului Rafah, afirmă Mahmoud Abbas

Președintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în …