Monday , May 6 2024

Statul român a blocat la vânzare acțiunile Gabriel Resources

Statul român, prin ANAF, a blocat la vânzare acțiunile companiei canadiene Gabriel, care a pierdut procesul pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană și de la care România are de recuperat 10 milioane de dolari, relatează G4Media. Motivul sechestrului pus pe acțiunile Gabriel Jersey, care deține 80% din Roșia Montană Gold Corporation, este pierderea procesului cu statul român.

România are de recuperat 10 milioane de dolari de la compania canadiană. Gabriel Resources confirmă, într-un comunicat remis presei, că statul român a luat măsuri de precauție și precizează că evaluează posibilitatea de a contesta decizia tribunalului de arbitraj (ICSID), care a dat câștiga de cauză României.

„În urma unei analize suplimentare a deciziei Tribunalului împreună cu consilierii săi profesioniști, Compania continuă să creadă că decizia Tribunalului este profund eronată. În consecință, compania evaluează posibilitatea de a contesta decizia prin intermediul procedurii de anulare prevăzute de Convenția ICSID. Orice cerere de anulare trebuie depusă în termen de 120 de zile de la data pronunțării deciziei”, se arată în comunicatul companiei.

Guvernul României a solicitat Companiei și co-reclamantului în arbitrajul ICSID, Gabriel Resources (Jersey) Ltd. („Gabriel Jersey”), să soluționeze hotărârea privind costurile și a menționat că va lua măsuri pentru a o pune în aplicare. „În acest sens, din documentele publice reiese că statul român a solicitat măsuri de precauție în România pentru a impune restricții privind vânzarea sau transferul acțiunilor deținute de Gabriel Jersey în filiala sa din România, Roșia Montană Gold Corporation S.A., până la soluționarea ordinului privind costurile. Compania consideră că aceste acțiuni sunt premature și suferă de vicii de procedură. Gabriel își va apăra viguros drepturile și interesele în România și în alte părți”, se arată în comunicat.

În prezent, compania dispune de fonduri disponibile de aproximativ 2 milioane de dolari canadieni (1,5 milioane de dolari americani) și se așteaptă ca acest sold să fie epuizat în cursul normal al activității până la sfârșitul lunii mai 2024, mai precizează sursa citată. „Gabriel continuă să își gestioneze cu atenție resursele de numerar și obligațiile sale financiare actuale și viitoare. Compania poartă discuții cu investitorii existenți și cu alte părți interesate pentru a obține fonduri suplimentare pentru a-și finanța obiectivele strategice viitoare (care pot include, după caz, costurile oricărei proceduri potențiale de anulare) și pentru scopuri generale de capital de lucru. Există un risc semnificativ ca o finanțare suplimentară suficientă să nu fie disponibilă pentru Societate în condiții acceptabile sau să nu fie disponibilă deloc. Imposibilitatea de a strânge fonduri în funcție de necesități ar avea un impact negativ asupra situației financiare a Companiei și a capacității acesteia de a-și continua activitatea”, se mai arată în comunicat.

Vezi si

Datoria administratiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Datoria administratiei publice a crescut în luna februarie cu 40 miliarde lei, ajungând la 841 …

One comment

  1. S-a racit asta cu Gabriel. Si eu am cunostinte care au cumparat stock cu 2 cents si chiar cu 1.5 dollars canadieni (faceti voi conversia in americani) in loc sa deschida fereastra si sa arunce banii in vant.
    Gabriel Resources a fost o ciocolata. Unii mai destepti au mancat-o si acum vand staniolul fraierilor care viseaza la ciocolata pe care odata a invelit-o. iT’s gone folks!