Friday , April 26 2024

Romania a iesit oficial din recesiune: economia a crescut cu 0,1%

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,6% în primul trimestru, faţă de ultimelele trei luni ale anului trecut, astfel că România a ieşit tehnic din recesiune după doi ani şi jumătate, potrivit primelor estimări anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de trimestrul corespunzător din 2010, PIB a urcat cu 1,6% în serie brută şi cu 0,3% în serie ajustată sezonier, potrivit Mediafax.

Pentru ca o economie să iasă tehnic din recesiune este nevoie ca PIB să crească în două trimestre consecutiv. În trimestrul patru din 2010, faţă de precedentele trei luni, PIB a înregistrat o creştere uşoară, de 0,1%.

Toate estimările analiştilor privind evoluţia economiei din primul trimestru arătau că România a ieşit tehnic din recesiune la finele primului trimestru, însă prognozele acestora au variat semnificativ, între 0,1% şi 1,1%.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat încă de sâmbătă că datele provizorii “îndreptăţesc” o creştere economică în intervalul 0,4-0,6%, faţă de trimestrul anterior. El a precizat atunci că acest lucru înseamnă “ieşirea din recesiune, nu din criză”.

Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea PIB faţă de precedentele trei luni cu 0,1%.

De atunci, PIB a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creşterea de 0,9% în trimestrul al treilea din 2009, un avans de 0,2% în trimestrul doi al anului trecut şi creşterea de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut.

Economia României a scăzut anul trecut cu 1,3%.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …