Sunday , May 5 2024

MOODY’S: Protestele au un impact negativ asupra ratingului Romaniei

Protestele împotriva austerităţii, începute pe 12 ianuarie, au un impact negativ asupra calificativului suveran al României întrucât fac mai dificilă pentru Guvern continuarea pe calea reformei structurale şi fiscale, potrivit analiştilor agenţiei.

Moody’s este singura dintre marile agenţii de rating care a menţinut România în categoria ţărilor cu rating recomandat pentru investiţii pe toată perioada crizei financiare. În prezent, România are calificativ “Baa3”, ultimul din categoria recomandată investitorilor, cu perspectivă stabilă.

“Chiar dacă recentele evenimente, declanşate de demisia secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, întârzie implementarea reformei în domeniul sănătăţii, efectul asupra ratingului României ar fi pozitiv dacă forma finală a legii întruneşte condiţiile impuse de FMI, UE şi Banca Mondială, dar în acelaşi timp se bucură de legitimitate politică şi publică ca urmare a participării lui Arafat la formulare”, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Totuşi, şansele unei evoluţii atât de favorabile sunt diminuate de continuarea protestelor, care au evoluat acum într-o expresie mai generală de nemulţumire asupra politicilor de consolidare fiscală ale Guvernului. Nemulţumiri de acest fel apar în Europa şi sunt chiar mai puternice în unele ţări, ca urmare a încetinirii creşterii economice şi tăierii beneficiilor sociale, notează agenţia.

În plus, întrucât anul acesta au loc alegeri, susţinerea protestelor de către partidele politice de opoziţie nu este deloc surprinzătoare, scrie Moody’s.

“Nu este, însă, un semn bun pentru a construi pe baza disciplinei fiscale demonstrate de Guvern în ultimul an”, se arată în comunicat.

Demonstraţiile din România au fost iniţial declanşate de demisia lui Arafat, ca urmare a opoziţiei acestuia la planurile de privatizare parţială a serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă, parte a eforturilor Guvernului de a reduce costurile sistemului naţional de sănătate.

Reformarea sistemului de sănătate este parte a unui acord cu FMI, UE şi Banca Mondială, pentru o linie preventivă de credit de 5 miliarde de euro pusă la dispoziţia statului român. Linia de credit este o garanţie deosebit de importantă pentru finanţarea deficitului bugetar, dar şi a deficitului de cont curent al ţării, în cazul în care volatilitatea de pe pieţele financiare, cauzată de problemele din zona euro, ar reduce sursele de finanţare în acest an.

În ultimii doi ani, România a îndeplinit toate condiţiile din acordul de finanţare, chiar şi atunci când au fost necesare măsuri nepopulare politic, dar pozitive pentru ratingul ţării, precum reducerea numărului de angajaţi şi a salariilor în sectorul public, diminuarea beneficiilor sociale şi creşterea TVA. Aceste măsuri au coborât deficitul bugetar de la 9% din PIB în 2008 la 4,4%, estimat, anul trecut. Tăierea costurilor cu sănătatea ar fi următorul pas în reducerea viitoarelor pasive ale Guvernului, notează Moody’s.

Ca urmare a protestelor, Guvernul a decis să retragă proiecul de lege. Săptămâna trecută, Arafat a fost repus în funcţia ocupată anterior şi urmează să participe la reformularea proiectului de lege.

Vezi si

Datoria administratiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Datoria administratiei publice a crescut în luna februarie cu 40 miliarde lei, ajungând la 841 …

One comment

  1. ASTA PE MINE NU MA AFECTEAZA ….. SI NU POT SA TAC CAND SUNT FURAT ….DIN CEI 97 DE MILIARDE DE EURO EU NU AM VAZUT UN CENT ASA CUM NU VAD NIMIC DIN IMPOZITELE ,TAXAELE ACCCIZELE .TVA PE CARE IL PLATESC DE 22 DE ANI