Tuesday , January 31 2023

Isărescu: Nu sunt adeptul acordurilor cu FMI, nu mă gândeam să le mai avem după 20 de ani

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirmă că nu este adeptul acordurilor cu FMI şi nu se aştepta să mai fie nevoie de astfel de aranjamente după 20 de ani, dar sunt necesare întrucât rezolvă o problemă de conformare la nivel executiv.

“Era ianuarie-februarie 2009, şi am spus atunci că nu mă apteptam ca după 20 de ani eu cel, care am deschis negocierile cu Fondul, să mai ajungem la mâna Fondului. Dar aceasta este o chestiune de conformare. Prima chestiune în discuţiile cu Fondul, pe care noi nu vrem s-o înţelegem este ownership-ul, să-ţi asumi programul. Prima condiţie cu FMI este să fii proprietarul măsurilor, să-ţi asumi proprietatea măsurilor. Nu doar ca să se spele pe mâini. Ei ştiu din experienţa atâtor ani că fără ownership implementarea măsurilor este falsă, dacă guvernul nu este responsabil”, a spus Isărescu la conferinţa “Guvernarea 1996 – 2000 evaluarea din perspectiva ultimilor zece ani”.

Şeful băncii centrale consideră că actul de guvernare din 2000 şi până la aderarea la UE a fost coerent tot ca urmare a constrângerilor acordurilor cu FMI.

“Îmi pare rău s-o spun, dar continuitatea şi coerenţa guvernelor din 2000 până în 2007, atât cât a fost ea, a fost asigurată tot de acordurile cu Fondul”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul BNR consideră că este nevoie în prezent de un consens politico-social de genul celui stabilit în anul 2000, în mandatul său ca premier.

“Aud că acum ne trebuie o strategie, dar nu orice de strategie, ne trebuie un consens politic, iar în 2000 acest consens s-a atins, dincolo de podul de la Snagov, de bătălia politică, de faptul că coaliţia pe care am condus-o, o spun cu regret, a pierdut alegereile în mod evident, dar acel consens politic, social, s-a realizat şi nu este un lucru mic (…) Ideea aceea de consensualizare, inclusiv a sindicatelor şi a societăţii civile, a fost un efort uriaş, să aduci şi elita intelectuală, academia, s-a dat şi o binecuvântare din partea cultelor atunci (…) Până în 2007 partidele s-au ţinut de acel program (…) Cred că anul 2000 a mai dat şi o anumită continuitate în actul de guvernare, nu numai din dezbaterea aceea, o anumită ţinută”, a continuat Isărescu.

Fostul premier a amintit că resortul pentru acel consens din 2000 l-a reprezentat aderarea la Uniunea Europeană, obiectiv pentru care a insistat să rămână în calendarul 2007, deşi era incert dacă România va fi destul de pregătită pentru a face acest pas.

“Dacă e să fim sinceri, n-am fost pregătiţi să intrăm în 2007 în Uniunea Europeană, iar liberalizarea contului de capital este o dovadă”, a spus Isărescu.

Şeful băncii centrale a mărturisit că, dincolo de eforturile întreprinse în perioada în care a condus guvernul, ştia chiar înainte de a prelua coordonarea executivului că economia românească îşi va reveni în 2000.

“Ştiam că economia se redresează că ştiam să citesc indicatorii. La BNR se vedea, aici n-am mers chiar pe pojghiţă, era aproape o certitudine că economia se va redresa, deşi a fost un an 2000 dezastruos în agricultură. A fost un reviriment al producţiei industriale extraordinar, dar n-a venit de la sine. Acel guvern avea la bază şi un raport bun nu unul prost al Băncii Mondiale”, a detaliat Isărescu.

Oficialul BNR a aminiti că pe baza acelui raport şi a relaţiilor pe care le avea România cu FMI s-a adoptat un program de redresare economică, prin care a impozitul pe profit a fost redus de la 40 la 25%, iar la pentru exportatori până la 5%, ceea ce a creat locomotiva redresării economiei româneşti. Ca rezultat, la finele anului 2000 veniturile companiilor şi în special ale exportatorilor au fost aproape duble.

“Îmi păstrez punctul de vedere că ministrul Remeş (Traian Remeş, fost ministru al Finanţelor) a fost foarte eficient, ştia dedesubturile, stăpânea aparatul. Redresarea din 2000 a însemnat un ciclu lung. Şi acum am reduce, dar nu mai ai ce să mai reduci. În ’98 sau ’99 politicile n-ai fost prociclice, au fost strânse şi ai avut de unde să relaxezi. Din păcate la noi relaxările au avut loc în 2007 şi 2008 şi cu creşteri de cheltuieli. Nu mai ai de unde relaxa”, a completat Isărescu.

Guvernatorul BNR a încheiat arătând că insistă pentru un consens pe problemele mari ale ţării, “că nu s-au terminat”, pe obiective, dar şi pe liniile directoare şi coerenţa în politici.

Vezi si

Amenzi de până la 40.000 de lei pentru comercianții de băuturi care nu se înscriu pe platforma RetuRO până la finalul lunii februarie. Consumatorii vor plăti 50 de bani garanție, recuperată după ce returnează ambalajul

Garda de Mediu va da amenzi între 20.000 și 40.000 de lei pentru comercianții de …