Monday , April 29 2024

Grecia si FMI ar putea ajunge la divort

grecia

Fondul Monetar Internţional (FMI) şi zona euro au fost aruncaţi unul în braţele altuia de declanşarea crizei datoriilor din Grecia la începutul anului 2010, însă acum oficiali din ambele tabere afirmă că s-ar putea ajunge la un divorţ, scrie cotidianul american Wall Street Journal (WSJ).

Tensiunile acumulate în ultimii trei ani redevin de actualitate odată cu întâlnirea reprezentanţilor celor două părţi la Washington, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru discuţii legate de nevoia Greciei de fonduri suplimentare şi reducerea îndatorării, informează Mediafax.

“Divorţul dintre Europa şi FMI este real. Fondul se întoarce la modul normal de a-şi desfăşura activitatea. Este o instituţie care este obişnuită să ia singură deciziile”, a declarat fostul director pentru Europa al FMI Antonio Borges într-un interviu în luna iulie, cu numai câteva luni înainte să moară de cancer la vârsta de 63 de ani.

Borges a ajuns la FMI în noiembrie 2010, la şase luni după primul acord de ajutor financiar pentru Grecia. A plecat un an mai târziu invocând motive de sănătate. În interviu a admis că a părăsit Fondul după ce a fost marginalizat în privinţa programului financiar pentru Grecia.

Fondul s-a alăturat Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene (BCE) pentru a forma “troica” creditorilor externi, responsabilă de supravegherea implementării programului convenit cu Grecia şi ulterior a acordurilor cu Irlanda, Portugalia şi Cipru.

Totul a început bine. Când o echipă FMI a sosit în aprilie 2010 la Atena, oficialii europeni au descris venirea acestora ca fiind “aproape ca şi cum puşcaşii marini ar SUA ar fi ajuns într-o zonă de război”. Fondul şi expertiza sa erau “de neînlocuit”, a spus Borges.

Nu a durat mult însă până să apară tensiunile. FMI, spune fostul director pentru Europa, a adus un program standard, fără să ţină cont că opţiunile Greciei erau foarte limitate din cauza apartenenţei la zona euro.

“Grecia este cel mai trist caz dintre toate. Programul a fost greşit de la început”, a afirmat el.
După trei ani, experţii troicii îşi aduc aminte de certuri privind proiecţiile economice ale Greciei, restructurarea sectorului bancar şi ratele de îndatorare.

“A trebuit să negociem cifrele … Nu aşa rebuie să funcţioneze lucrurile”, a spus un oficial european, referindu-se la dezbaterile de mai multe ore pentru a stabili estimările economice pentru Grecia în acest an.

O sursă majoră de tensiune a fost analiza de sustenabilitate a datoriei, întocmită de Fond şi bazată în mare parte pe raporturile datorie guvernamentală/PIB. Regulile Fondului împiedică instituţia să împrumute bani unei ţări care nu-şi poate plăti datoriile, astfel că analiza era crucială pentru ca FMI să poată împrumuta în continuare Grecia.

Analiza nu a fost, însă, privită cu ochi buni de unii oficiali. Unul dintre experţii FMI a numit-o o glumă, un oficial al Comisiei Europene a descris documentul ca “poveste de adormit copii”, iar un oficial al Ministerului de Finanţe elen a spus că este “ridicolă din punct de vedere ştiinţific”. Borges a declarat, politicos, că a fost “foarte subiectivă”.

Vezi si

Mecanismul privitor la salariul minim european începe de la 1 iulie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va …